Actualitate

Cum va fi vremea în Transilvania în următoarele două săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 30 septembrie - 13 octombrie, în Transilvania şi la munte Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

TRANSILVANIA

Intervalul 30 septembrie – 6 octombrie va fi caracterizat de o vreme deosebit de rece pentru această perioadă din an, iar abaterea termică faţă de mediile climatologice va fi de aproximativ 10 grade. Astfel, media regională a maximelor va fi de 8 grade, iar nopţile cele mai reci vor fi în a doua parte a acestei săptămâni, când se vor înregistra minime predominant negative, în jurul mediei de -2 grade. Estimarea pentru a doua săptămână a intervalului indică o creştere a temperaturilor, până în apropierea mediilor climatologice, maxime la nivelul regiunii de 14 grade şi minime de 3...4 grade.


În primele două zile ale intervalului, ploile se vor semnala pe arii extinse, iar cantităţile de apă pot fi însemnate, apoi acestea se vor restrânge şi vor înceta. Condiţii pentru ploi slabe vor fi şi în zilele de 8 şi 9 octombrie.

LA MUNTE

Regimul termic din prima săptămănă va caracteriza o vreme deosebit de rece. Tendinţa va fi de scădere a temperaturilor până în jurul datei de 4 octombrie, când valorile diurne vor fi în medie de 0...2 grade, iar cele nocturne se vor situa în jurul valorii de - 5 grade. După această dată va începe un proces de încălzire uşoară şi treptată, până la medii maxime de 10 grade şi minime, de asemenea medii, uşor pozitive, de 1...2 grade.


În primele două zile ale intervalului vor fi ploi însemnate cantitativ, iar în zona înaltă trecător vor fi precipitaţii mixte. În 2 şi 3 octombrie, precipitaţiile vor fi slabe şi se vor restrânge, dar vor fi mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Condiţii de precipitaţii slabe sub formă de ploaie vor fi şi după data de 7 octombrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter