Actualitate

Consiliul Judeţean Cluj a validat schimbarea denumirii aeroportului clujean. Acesta va avea şi un motto

Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţă extraordinară, schimbarea denumirii Aeroportului Cluj-Napoca în Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj, după ce au obţinut avizele necesare de la Prefectura Cluj şi Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. 29 de consilieri judeţeni au votat pentru schimbarea denumirii, în timp ce patru au votat împotrivă.

Înainte de a vota proiectul de hotărâre, consilierul judeţean PDL, Alexandru Coroian a depus un amendament prin care să se adauge cuvântul „Napoca” în titlul noii denumiri.

„Propunem un amendament în sensul în care să se adauge «Napoca», noua denumire să fie Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj-Napoca, nu Cluj. Avem dreptul ca la orice proiect să depunem amendamente”, a precizat Coroian.


Amendamenul său nu a fost susţinut de ceilalţi consilieri judeţeni, astfel că propunerea consilierului judeţean PDL a căzut la vot.

„Îmi pare foarte rău că un obiectiv aşa de important pentru Translvania l-aţi adus la două şedinţe extraordinare. Pentru cetăţenii acestui judeţ ziua de 26 octombrie va fi foarte importantă pentru că se taie panglica la noua pistă a aeroportului. A fost un obiectiv început de pe vremea PDL. Încercaţi să minimalizaţi importanţa zilei când se pune în funcţiune noua pistă, faceţi un mare subiect de discuţie schimbarea denumirii aeroportului când pentru clujeni finalizarea pistei este evenimentul esenţial”, a precizat Steluţa Racolţa (PDL).


„Acest aeroport este făcut nu doar pentru Cluj ci pentru întreaga Transilvanie, în conştiinţa tuturor e Avram Iancu şi nu înţeleg de ce vă opuneţi. Va avea şi un motto «Poarta aeriană a Transilvaniei»”, a replicat Horea Uioreanu, preşedintele CJ Cluj.

„Nu ne opunem schimbării denumirii, discutăm despre respectarea legii care trebuie să fie la putere”, a replicat Coroian.


„Nu cred că trebuie să devină un subiect naţionalist”, a intervenit şi vicepreşedintele CJ Cluj, Vakar Istvan.

Horea Uioreanu a declarat că nu susţine amendamentul celor de la PDL, drept urmare, amendamentul consilierilor judeţeni ai PDL  a căzut la vot.


Ulterior, s-a trecut la votarea proiectului de hotărâre privind schimbarea denumirii aeroportului, unde consilierii judeţeni PDL au votat pentru schimbarea denumirii Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca în Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj.

Singurii care au votat împotriva noii denumiri au fost consilierii judeţeni ai UDMR.


Consiliul Judeţean Cluj a aprobat iniţierea demersurilor pentru schimbarea denumirii Aeroportului Cluj-Napoca în Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" Cluj, la sfârşitul lunii septembrie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter