Actualitate

VIDEO - Unde a fost expus primul OM BIONIC şi poate el să facă?

Primul "om bionic", un robot capabil să vorbească şi să meargă, creat în întregime din componente sintetice, a fost expus joi la Smithsonian National Air and Space Museum din Washington.

Robotul cu faţă umană a fost creat de compania londoneză Shadow Robot cu scopul de a prezenta într-o manieră inedită o serie de descoperiri medicale importante, cu ajutorul unor organe artificiale.

"Acesta nu este un şiretlic. Este o evoluţie a ştiinţei reale", a declarat Johnm Dailey, directorul muzeului din capitala americană.


Cu o înălţime de 183 de centimetri şi o greutate de 77 de kilograme, robotul este personajul principal al unui documentar de o oră creat de Smithsonian Channel, intitulat "The Incredible Bionic Man", care va fi difuzat duminică.

Robotul expus la Smithsonian National Air and Space Museum din Washington a costat 1 milion de dolari şi a fost construit din 28 de componente artificiale create de companii inovatoare în domeniul biomedical. Aceste componente includ un pancreas, plămâni, splină şi un sistem circulator.


"Ideea din spatele acestui proiect a constat în asamblarea într-un tot unitar a tuturor părţilor de rezervă care există deja pe piaţă pentru corpul uman în zilele noastre. Dacă faci asta, cum ar arăta un astfel de corp?", a declarat Bertolt Meyer, profesor la Universitatea Zurich din Elveţia, prezentatorul documentarului.

Robotul a fost modelat după Bertolt Meyer, care s-a născut fără o mână şi foloseşte o proteză. El a asistat la prezentarea "omului bionic", care a fost văzut în timp ce făcea câţiva paşi stângaci, şi a pompat sânge artificial în sistemul circulator (transparent) al robotului.


Robotul are o faţă imobilă şi nu are piele. Este controlat de la distanţă cu ajutorul unui computer, iar specialiştii americani folosesc o serie de conexiuni Bluetooth pentru a controla mişcarea membrelor "omului bionic".

Inteligenţa artificială a robotului este limitată la un program computerizat de chat, similar cu aplicaţia Siri pentru iPhone-urile create de Apple, a precizat Robert Warburton, inginer proiectant al companiei Shadow Robot.


"Persoanele care l-au creat au decis să îl programeze să aibă personalitatea unui băiat în vârstă de 13 ani din Ucraina. Aşadar, robotul nu este tocmai cea mai politicoasă persoană cu care ai putea să porţi o conversaţie", a adăugat el.

Asamblarea părţilor componente a început în august 2012 şi a avut nevoie de trei luni pentru a fi finalizată.


"Omul bionic" şi-a făcut debutul în Statele Unite săptămâna trecută, la evenimentul Comic Con din New York, şi va rămâne expus la Smithsonian National Air and Space Museum pe durata întregii toamne a acestui an.

Ultimele Stiri
abonare newsletter