Actualitate
Noi PROTESTE faţă de gazele de şist: Peste 200 de persoane s-au strâns la Siliştea
Peste 200 de persoane protestează, sâmbătă, la Siliştea (Vaslui), în perimetrul unde compania Chevron ar urma să amplaseze prima sondă de explorare a gazelor de şist, manifestanţii purtând bannere cu mesaje precum "Pungeşti-Băceşti-Găgeşti pe aici nu se trece" sau "Nu exploatării gazelor de şist".
După cinci zile în care au stat în permanenţă în zona unde Chevron ar urma să amplaseze o sondă de explorare a gazelor de şist, localnicii din Siliştea, cărora li s-au alăturat, sâmbătă, şi contestatari din alte oraşe ale ţării, între care Bucureşti, Iaşi, Constanţa, participă la un miting organizat cu prilejul Zilei Mondiale Anti Fracturare Hidraulică.
Manifestanţii scandează "Refuz, rezist, nu gazelor de şist", "Uniţi salvăm întreaga Românie" şi au steaguri pe care scrie "Stop Chevron", dar şi bannere cu mesaje precum "Ponta nu uita, România nu e a ta", "Pungeşti-Băceşti-Găgeşti pe aici nu se trece", "Cu noi este Dumnezeu", "Nu exploatării gazelor de şist".
Manifestanţii se află în apropierea drumului judeţean Vaslui - Gârceni, însă traficul nu este perturbat.
Câteva sute de persoane au protestat la Cluj-Napoca, miercuri seara, în semn de solidaritate cu sătenii din comuna Pungeşti, județul Vaslui.
Protestatarii au pornit într-un marș din Piaţa Unirii, în jurul orei 20.00, și s-au îndreptate spre Prefectura Cluj, pe Bulevardul Eroilor, blocând traficul. Manifestanții aveau pancarte cu mesajele ”Refuz, rezist, nu vreau gaze de şist”, ”Chevron - RMGC = moarte”, ”Solidaritate cu Pungeşti”, ”Acum ori niciodată, prin Pungeşti nu se trece” și ”Suntem sub asediu”.