Actualitate

Băutură obţinută din murături japoneze, noul medicament minune împotriva gripei

O băutură probiotică obţinută din murături japoneze tradiţionale ar putea deveni noul medicament minune împotriva gripei, potrivit unui studiu realizat de o companie niponă.

Noul studiu sugerează faptul că bacteria Lactobacillus, existentă în napii japonezi muraţi ("Suguki"), dar şi în varza murată, are capacitatea de a întări sistemul imunitar şi ar putea ajuta organismul să lupte eficient împotriva gripei, informează  dailymail.co.uk, preluat de Mediafax.

Se crede că această bacterie are capacitatea de a preveni tulpini mai periculoase ale virusului gripal, precum H1N1 şi gripa aviară letală H7N9, care a izbucnit recent în China.


O băutură probiotică care conţine tulpina KB290 a virusului gripal este în prezent testată pe pacienţi umani, după ce a fost testată pe şoareci.

Fanii napului japonez au susţinut de multă vreme că această plantă erbacee are numeroase proprietăţi benefice pentru sănătate, însă oamenii de ştiinţă au început abia de curând să îl studieze în laborator.


Potrivit cercetătorilor niponi, un strat protector de zahăr, denumit exopolizaharid, care protejează bacteria împotriva sucurilor acide din stomac s-ar putea afla în spatele puterilor tămăduitoare ale napului japonez.

Savanţii niponi cred că descoperirea lor va conduce la apariţia pe piaţă a unor noi medicamente care vor conţine acea bacterie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter