Actualitate

Procurorul Izabella Majeczki, suspendată din funcție de CSM

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM ) a decis vineri să o suspende pe Izabella Majeczki din funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, județul Harghita, acesta fiind arestată pentru luare de mită.

CSM transmite că solicitarea de suspendare a fost prezentată de Direcția Națională Anticorupție — Secția de Combatere a Corupției., informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul anului 2011, Izabella Majeczki a pretins și a primit, prin intermediar, de la două persoane cercetate într-un dosar penal ovine și bovine (două vaci, trei oi și doi miei), în valoare de aproximativ 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să își exercite atribuțiile de prim-procuror astfel încât persoanele cercetate să beneficieze de o soluție favorabilă în dosarul penal în care erau cercetate pentru infracțiuni cu violență.


Pentru a ascunde infracțiunea de luare de mită respectivă, Izabella Majeczki a instigat și a ajutat o persoană să contrafacă, la data de 14 august 2013, în două exemplare, un înscris în care a consemnat, neconform adevărului, că a remis suma de 3.000 lei uneia dintre persoanele de la care primise anterior mita.

În perioada 26 august-septembrie 2013, Izabella Majeczki i-a solicitat unui om de afaceri să înlesnească obținerea de către societatea comercială deținută de concubinul ei a unei lucrări de construcții, în vederea obținerii unor foloase materiale.


În schimb, Izabella Majeczki i-a promis omului de afaceri că va face demersuri astfel încât să fie urgentată soluționarea unui dosar penal constituit ca urmare a plângerii omului de afaceri.

Pe 26 august 2013, în schimbul ajutorului promis, Izabella Majeczki a primit de la omul de afaceri o sacoșă ce conținea produse alimentare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter