Actualitate
5 Decembrie – Ziua Internaţională a Voluntariatului
În fiecare an, pe data de 5 decembrie, se serbează Ziua Internaţională a Voluntariatului, motiv pentru care, în această zi, voluntarii din întreaga tară ai Asociaţiei Tinerilor pentru România (ATPR) militează activ pentru implicarea tinerilor în acţiunile de voluntariat, indispensabile pentru dezvoltarea socială şi economică a României.
5 Decembrie – Ziua Internaţională a VoluntariatuluiPână la ora actuală, ATPR a derulat 4 campanii la nivel naţional - „Fii voluntar în ţara ta”, “Dialoguri la ţintă”, “Trimitem copii şcoală” şi “De 1 Decembrie, Zâmbeşte” - în care a implicat peste 1000 de tineri voluntari, din toată ţara, care s-au săturat să stea deoparte şi au rezonat cu motto-ul Asociaţiei, “Schimbarea e in noi!”.
5 voluntari ATPR la Cluj
Potrivit preşedintelui ATPR, Cristian Tănase, în Cluj-Napoca asociaţia are deja 5 voluntari iar pe viitor se doreşte şi deschiderea unui sediu aici.
“Din judeţul Cluj avem circa 5 voluntari. Sperăm cât de curând să deschidem o filială a asociaţiei şi în Cluj-Napoca”, a declarat Cristian Tănase, preşedintele ATPR.
Deşi în prezent oamenii aşteaptă să fie recompensaţi pentru munca lor mai degrabă decât să facă activităţi benevol, preşedintele ATPR spune că şi voluntariatul este important iar oamenii trebuie să reînveţe să facă şi lucuri din inimă, fără să aştepte ceva în schimb.
“În ziua de azi, când oamenii au ajuns să creadă că pot cumpăra orice, voluntariatul a devenit mai important ca niciodată. A sosit vremea în care ar trebui să reînvațăm să facem lucruri din inimă, fără să așteptăm nimic în schimb. Acestea sunt și valorile promovate de asociația noastră. O asociație de voluntari relativ tânără, dar cu perspective largi, care își propune să creeze o Românie mai bună, începând cu tinerii, cu cei care trebuie sa fie modele demn de urmat pentru generațiile următoare. Iar modelele nu se clădesc cu bani, ci cu respectul celorlalți.” a declarat Octavian Constantinescu, președintele ATPR, filiala Bucureşti.
Constantinescu a adăugat că “pentru la anul avem proiecte cultural-educative, sociale şi de mediu. Vom avea proiecte anti-drog, proiecte prin care vom încuraja cititul cărţilor şi practicarea voluntariatului”
În ceea ce priveşte activitatea ATPR pentru sărbătorile de iarnă din acest an, Cristian Tănase a completat că “pentru sărbătoarea de Sf.Nicolae nu avem nicio activitate, dar vom începe un proiect "Redescoperă Crăciunul", care speram noi să cuprindă toată România. Astfel vom ajuta copii din familii sărace cu daruri pentru Sărbătorile de iarnă.”
Ce este ATPR?
Asociaţia Tinerilor din România este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată anul acesta, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social, economic şi educaţional, precum şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa lor şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate.
Articol scris de Andrada Meseşan.