Actualitate
Clujeanul care, în calitate de strateg militar la Washington, i-a întâlnit pe Obama şi Bush
România are o mulţime de tineri remarcabili. Auzim însă prea puţine despre ei, iar pe mulţi nici nu îi cunoaştem. Este şi cazul lui Dan Nechita, doctorand în strategie militară la Universitatea „George Washington” şi asistent profesor la aceeaşi prestigioasă instituţie.
Dan NechitaDan Nechita a lucrat alături de specialişti la Brookings Institution, la Institutul de Securitate Globală din Washington, şi la Institutul de Război şi Pace „Arnold A. Saltzman”, dar a făcut şi un stadiu de practică în jurnalism, la cunoscutul ABC News.
Ziare.com a stat de vorba cu tânărul clujean despre parcursul sau academic, despre diferenţele dintre mediul universitar românesc şi cel american, despre experienţă să de strateg militar la Washington, dar şi despre cum se vede situaţia din ţară noastră peste Ocean.
Parcursul academic
Dan Nechita şi-a început studiile în SUA într-un colegiu de stat, unde a fost nominalizat pentru o bursă de merit naţională, oferită de Fundaţia Jack Kent Cooke, pe care a şi câştigat-o.
„Bursa Jack Kent Cooke este extrem de generoasă (30.000 dolari/an pentru facultate şi 50.000 dolari pentru studii post-universitare) şi una dintre cele mai competitive burse la nivel mondial. Cu această bursă am fost admis la mai multe universităţi de top din SUA; am ales Columbia University pentru că este printre primele din lume în domeniul meu - relaţii internaţionale.
Acolo, am avut ocazia să îmi scriu teza «honors» cu doi giganţi ai relaţiilor internaţionale - Kenneth Waltz şi Robert Jervis. Ei au fost cei care m-au ghidat, mai departe, către studii doctorale la George Washington University”, ne-a povestit Dan Nechita.
A pleca într-o ţară străină, spune el, nu este nici într-un caz o evadare: „Când am plecat din România am plecat cu greu, dintr-un loc drag unde am copilărit, am crescut şi m-am format. Studiile în străinătate sunt o oportunitate de a studia la cel mai înalt nivel, în cele mai bune universităţi din lume - oriunde s-ar află ele - însă această oportunitate nu trebuie să ducă la o rupere de România.
Studiul în străinătate este o oportunitate academică, şi sunt extrem de mândru că foarte mulţi români ne reprezintă excepţional de bine în cele mai înalte cercuri academice din lume. Dar experienţă acumulată în afară trebuie redirecţionată către România - fie prin reîntoarcerea acasă, fie printr-o implicare activă de acolo de unde suntem. Nu se poate pune problema de «evadare» atâta vreme cât rezultatele din străinătate au la baza educaţia (de multe ori părintească) şi experienţă din România”.
Studiul în străinătate, subliniază Dan Nechita, i-a oferit şansă de a studia într-una dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, „cu profesori care testează azi marginile cunoaşterii în domeniile de mâine”.
„Mi-a oferit, desigur, şi oportunităţi profesionale deosebite. Însă, mai mult decât atât, experienţă internaţională mi-a oferit, paradoxal, şi o nouă perspectivă asupra României şi ce înseamnă să îţi iubeşti ţara. Pe de o parte, am învăţat democraţie participativă direct de la sursă - pe treptele bibliotecii universitare de la Columbia şi pe treptele Capitolului, în birouri de campanie electorală din Washington şi în adăposturile pentru oamenii săraci din acelaşi oraş.
Am învăţat să apreciez democraţia care încă se naşte în România şi să înţeleg, printr-o prisma comparativă, cât de multe se mai pot încă schimbă pentru noi. Pe de altă parte, distanţă şi imersia într-o cultură diferită m-au apropiat de România şi m-au ajutat să îi văd la adevărată valoare toate părţile bune: cultură, istoria şi tradiţia, oamenii calzi şi primitori, bogăţiile naturale cu adevărat deosebite, şi mai ales rezervorul imens de talent şi potenţial uman", adaugă tânărul.
Mediul universitar - SUA vs. România
L-am întrebat pe clujeanul care este, în prezent, asistent profesor la „Universitatea George Washington”, şi care sunt diferenţele dintre mediul universitar românesc şi cel american.
„Din păcate, sistemul educaţional românesc este în momentul de faţă extrem de deficitar - şi din exterior asta se vede în modul cel mai dureros. În primul rând, plagiatul, în orice formă, este o plagă intelectuală a sistemului nostru educaţional. În afară că este un furt care permite impostorilor să îşi asume titluri nemeritate, plagiatul este şi o alternativă uşoară care poate înnăbuşi dezvoltarea academică şi intelectuală a unor tineri cu adevărat talentaţi.
Practicat la scară largă - de pe băncile gimnaziului până la cercurile universitare - plagiatul distruge nivelul de educaţie al României pe termen lung. În Statele Unite, plagiatul în orice formă este pur şi simplu o infracţiune academică şi este sancţionat că atare.
Oarecum adiacent, sistemul american este şi foarte flexibil; accentul este pe gândire critică, pe muncă şi rezultate proprii, şi pe o specializare flexibilă, în funcţie de preferinţele studentului. Că un mic exemplu, un student poate intră în universitate că student de literatură clasică şi, fără prea mare efort, poate absolvi cu o diplomă în astrofizică sau biologie”, punctează Dan Nechita.
Un strateg militar în capitală americană
Tânărul a lucrat la Institutul de Securitate Globală din Washington, la Brookings Institution şi la Institutul de Război şi Pace „Arnold A. Saltztman”.
„Experienţa de care sunt cel mai ataşat este cea din cadrul Institutului de Război şi Pace Arnold A. Saltzman, unde am lucrat timp de doi ani că cercetător asistent. Pe lângă întâlnirile ocazionate de prestigiul institutului - vizite din partea unor personaje precum Henry Kissinger, Madeleine Albright sau Zbigniev Brzezinski - am avut ocazia să lucrez pentru profesori cu renume internaţional.
Timp de un an, am lucrat în principal că asistent pentru profesorul Kenneth Waltz, unul dintre vârfurile incontestabile ale relaţiilor internaţionale şi un om deosebit, de modă veche în cel mai bun sens - principiat, vertical, preocupat doar de cunoaştere şi de viaţă academică. El mi-a fost şi mentor în această perioada şi a fost cel ce mi-a îndrumat paşii către studii post-universitare în domeniu.
Desigur, am învăţat mult şi în think tankuri - instituţii care în SUA sunt respectate şi contribuie activ la dezvoltarea de politici publice şi externe. În cadrul Brookings Isntitution am organizat seminarii de pregătire pentru angajaţi ai guvernului american, şi la World Security Institute, iniţiativa Global Zero, am făcut parte din echipa de organizare a unui summit global pentru dezarmare nucleară la Paris care a reunit aproximativ 200 de foşti preşedinţi, generali, ambasadori, şi miniştri din întreagă lume.
Experienţă în mediul de cercetare şi de think tank din SUA m-au ajutat mult la înfiinţarea CAESAR - un think tank românesc sub umbrela LSRS care crează o punte de legătură între expertiză românească de peste hotare şi cea de acasă", completează Dan Nechita.
Practică la ABC News
El a făcut şi un stagiu de practică în jurnalism, la postul de televiziune ABC News. Cum a fost această experienţă?
„ABC News a fost o experienţă unică. Timp de 6 luni am făcut parte din echipa de analiză politică a întregii televiziuni şi am scris, zilnic, pentru «The Note» - ziarul caracterizat că «the insider's insider's guide to Washington». Aveam un program extrem de solicitant - eram în birou la 6:30 dimineaţă şi de multe ori plecăm doar seară târziu -, însă avantajele erau pe măsură.
Lucrăm într-o echipa mică, de 5 oameni, sub conducerea directă a directorului politic ABC News şi făceam muncă unui reporter şi analist politic veteran. Pentru un student, oportunitatea de a face parte din echipa «The Note» era senzaţională. După ce petreceam dimineaţă scriind pentru un ziar citit aproape exclusiv de factorii de decizie din Washington - analişti politici, manageri de campanii electorale, lobbyişti şi oficiali americani -, după-masa participam ca reporter la evenimentele potenţialilor candidaţi prezidenţiali şi ale susţinătorilor lor pentru alegerile din 2008.
În 6 luni i-am întâlnit în această postura pe Barack Obama, Hillary Clinton, John McCain, John Edwards, Jeb Bush, Bill Clinton şi George W. Bush - printre mulţi alţii. La ABC News am învăţat dimensiunea electorală a unei democraţii mature şi funcţionale - din interior", ne-a povestit Dan Nechita.
Cum se vede situaţia din ţară noastră peste Ocean?
În Statele Unite, spune tânărul clujean, România „are o imagine bună la nivelul cetăţeanului de rând şi o imagine excelenţă în mediile academice şi profesionale”.
„La nivel de factori de decizie şi în mediul business, România este un aliat fidel dar relativ minor - şi cu mici inconveniente care sunt destul de des subliniate de către oficialii americani în interacţiunile bliaterale. Derapajele din justiţie, corupţia, insatabilitatea politică, şi excesele de putere ale clasei politice din România au un efect negativ asupra percepţiei americane asupra României, şi acest efect negativ se resimte în cooperarea pe dimeniunile economice, educaţionale, şi culturale.
Pe post de exemplu, deşi în plan militar România este unul dintre cei mai stabili aliaţi ai SUA din zona, cetăţenii români nu pot călători în SUA fără viza prin programul Visa Waiver, cum o pot face, de exemplu, cetăţenii Ungariei, Letoniei sau Estoniei. De peste Ocean imaginea este destul de clară: România este o ţară cu potenţial încă nerealizat pe scenă europeană şi globală; pentru că acest potenţial să fie valorificat, România are nevoie de un agajament ferm - un pact cu ea însăşi - pe drumul democraţiei autentice", explică Dan Nechita.
Relaţia cu România
În SUA, tânărului român îi lipsesc familia şi prietenii – şi, în general, oamenii – însă poziţia pe care o are în cadrul LSRS şi CAESAR îl aduce des acasă.
„Încerc să petrec cât mai mult timp în România şi pentru băiatul meu, Vlad, care este extrem de ataşat de bunici, familie, şi de tot ce înseamnă România. Dar o legătură principala cu România este desigur Liga. România are nevoie de această resursă strategică care o reprezintă membrii LSRS - tinerii educaţi peste hotare.
Astfel, în aproape 5 ani de zile, am desfăşurat prin Liga sute de proiecte în sprijinul acestor tineri, promovând atât o educaţie de calitate la nivel înalt cât şi reorientarea lor către România. Am o relaţie pe care eu o consider privilegiată cu România, contribuind, alături de colegii mei şi în măsură capacităţii mele, la dezvoltarea ţării pe baza valorilor meritocratice învăţate peste hotare”, mărturiseşte Dan Nechita.
De altfel, el a lucrat la un studiu interesant, legat de dorinţa tinerilor români cu studii în straintate de a se întoarce în România. Care a fost concluzia acestuia?
„Ca Secretar General al Ligii Studenţilor Români din Străinătate am deseori ocazia să ajung să cunosc îndeaproape nevoile şi aspiraţiile celor peste 8.000 de membri ai Ligii. Unul din multele mecanisme prin care ajungem să ne cunoaştem membrii este şi un sondaj despre reîntoarcerea acasă. Ultimul sondaj, desfăşurat în 2012, a avut 1.061 de respondenţi; rezultatele sondajului au dus la crearea strategiei LSRS de atragere a tinerilor către România (SMART Diaspora) şi la două ediţii de succes ale proiectului «Hai Acasă».
Rezultatele sunt suprinzătoare prin faptul că aproape 60% din respondenţi ar putea fi atraşi să revină în România (28% cu certitudine, şi 31% indecişi) în cazul în care condiţiile ar fi favorabile - şi, tot suprinzător, factorul financiar nu este principalul motiv care îi ţine peste graniţe. Peste 60% din cei sondaţi ar reveni acasă pentru salarii cuprinse între 600 şi 1.000 de euro - expectative înalte, dar nici într-un caz deconectate de expectativele salariale din România pentru acelaşi nivel de educaţie.
Principalele dorinţe ale tinerilor din afară sunt că recrutările să fie transparente şi meritocratice, că promovările să fie bazate pe rezultate şi competenţă şi că locul de muncă să le ofere oportunităţi de dezvoltare profesională şi personală. Pe scurt, România poate să îşi atragă acasă talentele fără costuri exorbitante, dar cu angajamentul ferm că aceşti tineri vor fi valorificati la adevăratul lor potenţial”, ne-a explicat Dan Nechita.
În ceea ce priveşte planurile sale de viitor, tânărul e hotărât să revină acasă.
„Desigur; sunt hotărât să revin în România. În măsură capacităţilor mele, îmi doresc să continui să contribui la dezvoltarea ţării, din orice poziţie. Experienţă acumulată în străinătate este - atât pentru mine, cât şi pentru mii de alţi tineri care studiază în afară - experienţă românească, care poate fi valorificată în România şi în folosul României. În prezent, pun bazele unei mici companii de consultanţă economică pe relaţia România-SUA - o oportunitate de a fi mai aproape de casă - şi, pe viitor, plănuiesc să revin acasă permanent”, încheie Dan Nechita.
"Elite fără granițe - Ei sunt România" este un proiect editorial Ziare.com, realizat în parteneriat cu Liga Studenţilor Români din Străinătate. Proiectul prezintă poveşti ale unor tineri români excepţionali, care au studiat sau încă studiază în cadrul unora dintre cele mai prestigioase universităţi din lume şi care acum uimesc prin performanţe remarcabile în medicină, matematică, ştiinţe politice, economie, istorie, informatică sau biologie.