Actualitate

Radu Beligan a intrat în Cartea Recordurilor

Radu Beligan, care va împlini, sâmbătă, 95 de ani, va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena de teatru din partea Cărţii Recordurilor Guinness, duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti.

Radu Beliga, sursa foto realitatea.net Radu Beliga, sursa foto realitatea.net

Duminică, la Teatrul Naţional Bucureşti, imediat după spectacolul "Egoistul", jucat şi regizat de Radu Beligan, acesta va primi titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate pe scena unui teatru. Spectacolul va începe la ora 19.00.

Premiul îi va fi înmânat de prezentatorul TV Cătălin Măruţă, care, împreună cu echipa emisiunii "La Măruţă", a făcut demersurile pentru ca numele actorului Radu Beligan să fie înscris în Guinness World Records.


Radu Beligan va fi sărbătorit şi în ziua în care împlineşte 95 de ani, pe 14 decembrie, la Teatrul Metropolis din Bucureşti, unde cel mai longeviv artist al scenei româneşti va juca în premiera "Lecţia de violoncel", în regia lui Felix Alexa.

Radu Beligan împarte de peste 70 de ani bucurii,emoţii şi sentimente tuturor celor care umplu cu entuziasm sălile de spectacole, scrie Mediafax.

abonare newsletter