Actualitate

LEGEA MINELOR: Companiile care exploatează apă din subteran vor plăti pentru utilizarea ei

Companiile care exploatează sau valorifică apă din subteran vor plăti pentru utilizarea acesteia pentru că există riscul să afecteze bazinul şi rezerva de apă potabilă pentru o comunitate întreagă, se prevede în Legea minelor, care va intra marţi la votul final al Camerei.

Roșia Montană Roșia Montană

Legea minelor stipulează, totodată, faptul că cetăţenii nu vor plăti redevenţă pentru apa de izvor. "S-a spus explicit în dezbateri că nu se plăteşte redevenţă pe apa de izvor pentru niciun cetăţean al României. În schimb, dacă sunt companii care se adresează apei din acvifer, din subteran, acele companii vor trebui să plătească pentru utilizarea apei. Dacă până astăzi nu au plătit, ele vor trebui să plătească pentru că există riscul să afecteze bazinul şi rezerva de apă potabilă pentru o comunitate întreagă", a precizat preşedintele Comisiei de Industrii, Iulian Iancu.

El a adăugat că Legea minelor are în vedere orice companie care exploatează apa sau valorifică apa.


"E vorba despre orice companie. Deopotrivă legea se adresează tuturor companiilor, tuturor tehnologiilor care ar putea să valorifice sau exploateze iraţional apa şi ar putea să afecteze un areal întreg, inclusiv viaţa unor comunităţi. De la această lege, acest lucru nu mai e posibil", a spus Iancu.

Legea minelor a fost adoptată, luni, de către Comisiile reunite de Industrii şi Administraţie ale Camerei, în forma agreată în USL, toate amendamentele opoziţiei fiind respinse, actul normativ urmând să intre marţi dimineaţă pe ordinea de zi a Camerei, care e for decizional.


Statul are drept de preemţiune asupra producţiei rezultate din exploatarea resurselor

Comisiile de Industrii şi Administraţie din Cameră au adoptat, luni, un amendament la Legea minelor, depus de PNL, potrivit căruia statul, ca proprietar al resurselor naturale, are drept de preemţiune asupra producţiei rezultate din exploatarea resurselor naturale.

Legea minelor interzice, totodată, acordarea de licenţe şi contracte pentru exploatarea resurselor naturale naţionale în vederea realizării unor proiecte care ar transforma zonele de extracţie în regiuni monoindustriale, potrivit unui alt amendament PNL adoptat.


Legea minelor prevede şi obligaţia companiilor din industria extractivă de a exploata resursele naturale utilizând "procedeele şi mijloacele tehnologice cele mai sigure, mai puţin dăunătoare pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea populaţiei din zonele vizate", potrivit unui alt amendament depus de PNL şi adoptat de Comisii.

Totodată, actul normativ prevede şi obligaţia companiilor de a-şi asuma o responsabilitate reală pentru gestionarea sigură a deşeurilor, pentru repararea daunelor provocate mediului şi pentru despăgubirea promptă, cu bună credinţă şi cu respectarea prevederilor legale a tuturor celor care au de suferit în urma activităţii lor curente sau a unor situaţii excepţionale, respectiv accidente, îmbolnăviri legate de substanţele toxice utilizate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter