Actualitate

Andreea Marin şi medicul turc Tuncay Öztürk s-au căsătorit

Medicul turc Tuncay Öztürk sugerează că s-a căsătorit cu Andreea Marin, într-un mesaj publicat vineri pe contul său de Facebook, informaţia nefiind până la această oră confirmată de vedeta de televiziune.

"Dragi prieteni, am avut o relaţie destul de bună cu Andreea până acum. Mi-am dorit întotdeauna ca această relaţie să fie ferită de publicitate. Din acest motiv, nu am vorbit niciodată despre relaţia noastră nicăieri. Am făcut paşi importanţi în relaţia noastră, în viaţa noastră privată. Suntem amândoi persoane mature. Şi în fiecare etapă nu ne-am gândit doar la noi, ci şi la familia noastră. Am prezentat-o anterior pe Andreea ca logodnica mea. Şi acum este o onoare pentru mine să împărtăşesc cu voi căsătoria noastră. Voi fi mândru întotdeauna să am alături de mine ca soţie o femeie atât de minunată. Vă mulţumesc pentru gândurile bune şi un An nou fericit", a scris medicul Tuncay Öztürk, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit Mediafax, Andreea Marin nu a putut fi contactată pentru a confirma ştirea. De asemenea, pe pagina sa de Facebook nu a fost publicat niciun mesaj în acest sens.

Etichete: andreea marin
abonare newsletter