Actualitate
Află unde va fi construit un parc tematic dedicat Titanicului
O copie în mărime naturală a pachebotului Titanic va fi principala atracţie a unui parc tematic care va dispune de un muzeu şi de un simulator al naufragiului din 1912.
TitanicParcul tematic va fi construit în China iar realizarea "vasul imposibil de scufundat" va costa 1 miliard de yuani (165 de milioane de dolari) și va fi amplasat la o distanţă de cel puţin 1.500 de kilometri de cel mai apropiat ocean, în provincia Sichuan. Inaugurarea lui este programată pentru 2016, au declarat duminică, la o conferinţă de presă din Hong Kong, finanţatorii proiectului.
"Credem că spiritul Titanicului merită să fie cunoscut. Iubirea universală şi simţul responsabilităţii de care s-a dat dovadă în timpul naufragiului (...) reprezintă bogăţia spirituală a civilizaţiei umane", a declarat Su Shaojun, directorul executiv al companiei Seven Star Energy Investment Group, care a finanţat proiectul.
Proiectul îşi propune să fie mai mult decât un muzeu ce reconstituie nava originală şi filmul "Titanic", din 1997, regizat de James Cameron. Simularea va permite unui grup de câteva persoane să trăiască simultan senzaţiile pe care le-au avut pasagerii navei în 1912.
"Când nava va lovi aisbergul, se va zgudui, se va înclina într-o parte. Oamenii vor simţi cum sunt pe cale să se înece folosind efecte de sunet şi lumină (...) Se vor gândi: «O să mă înec, trebuie să-mi salvez viaţa»", a precizat Su Shaojun.
Pachebotul Titanic s-a scufundat pe 15 aprilie 1912, în timpul primei sale călătorii din portul englez Southampton, cu destinaţia New York, iar în naufragiu şi-au pierdut viaţa peste 1.500 de persoane.
În 1997, lungmetrajul "Titanic", cu Leonardo DiCaprio şi Kate Winslet în rolurile principale, a obţinut încasări de aproape 2,2 miliarde de dolari în toată lumea, fiind, în prezent, al doilea film în ordinea încasărilor record, la nivel global, după "Avatar", regizat tot de James Cameron.