Actualitate

Poliţia a înteţit controalele la transportatorii de lemne

Cinci transportatori de lemne au rămas fără marfă miercuri, 5 februarie 2014, după ce poliţiştii clujeni au confiscat-o pentru că nu aveau asupra lor documentele de provenienţă a acesteia.

Astfel, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au depistat pe strada Ana Ipătescu un bărbat de 51 ani care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 3,2 lemne de foc, specia gorun, fără a avea acte de provenienţă.  Bărbatul  a fost sancţionat contravenţional iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Turda.

Un tânăr de 36 ani a fost depistat de poliţiştii clujeni, la intersecţia străzii DJ150 cu DJ151C, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 4,03 m.c. de lemne fără a avea aviz de provenienţă a acestuia. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional iar lemnele, în valoare de aproximativ  2.000 lei, au fost confiscate şi au fost predate Ocolului Silvic Turda.


Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat şi ei,  pe DN1 E60, în localitatea Floreşti, un bărbat de 34 ani, care  transporta cu o autoutilitară 1 m.c. lemn de foc foioase, fără să deţină documente de provenienţă sau transport asupra sa.  Bărbatul a fost iar materialul lemnos, în valoare de aproximativ 400 lei, a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Cluj.

Tot poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat pe strada Tineretului din localitatea Floreşti un bărbat de 49 ani care  transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 0,2 m.c. lemn de foc foioase, fără să deţină documente de provenienţă sau transport asupra sa. Bărbatu a fost sancţionat contravenţional iar lemnul în valoare de aproximativ 50 lei, a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter