Actualitate

UPDATE: Ucraina - Bilanț oficial: 67 de persoane au murit

67 de manifestanţi au fost ucişi de marţi şi până în prezent, iar trupurile lor se află la serviciul de medicină judiciară, au informat autorităţile municipale din Kiev într-un comunicat, relatează joi AFP.

UPDATE ora 19.00

'67 de cadavre se află deja la serviciul de medicină judiciară', a spus administraţia municipală, care a precizat că este vorba de manifestanţi.

Opoziţia semnalase 'peste 60 de morţi' în violenţele produse joi.

UPDATE ora 17.20 Șaizeci şi şapte de poliţişti au fost luaţi ostatici de protestatari

Şaizeci şi şapte de agenţi de poliţie au fost capturaţi de manifestanţi proeuropeni, la Kiev, anunţă Ministerul ucrainean de Interne, avertizând că ar putea decide o intervenţie în forţă pentru eliberarea "ostaticilor".


"În cursul atacurilor extremiştilor, 67 de agenţi ai Ministerului de Interne au fost capturaţi", precizează instituţia.

"Forţele de ordine au dreptul să utilizeze armele pentru eliberarea colegilor", avertizează Ministerul de Interne.


UPDATE 16:25 - CNN: Bilanţul violenţelor este de cel puţin 100 de morţi

Cel puţin 100 de persoane au murit, joi, în cursul violenţelor de la Kiev, alte aproximativ 500 fiind rănite, afirmă surse medicale citate de CNN.

Bilanţul a fost furnizat de şeful serviciului medical al protestatarilor proeuropeni.


Acest bilanţ nu a fost confirmat de surse oficiale. Până acum, pentru violenţele de joi exista un bilanţ confirmat de 21 de morţi.

Potrivit AFP, bilanţul total al violenţelor izbuncite marţi este de 53 de morţi.


 

Unul dintre liderii opoziţiei din Ucraina, Oleg Tiagnibok, a anunţat că numărul celor ucişi a ajuns, joi, la cel puţin 50 de persoane, a relatat Le Figaro, în ediţia sa electronică.

Zeci de poliţişti au fost răniţi sau ucişi în cadrul confruntărilor cu manifestanţii, în primele ore ale armistiţiului convenit de preşedintele Viktor Ianukovici şi liderii opoziţiei, se precizează într-un comunicat al preşedinţiei ucrainene făcut public joi, conform Reuters.

Ministerul ucrainean al Sănătăţii a precizat că între persoanele decedate joi se numără doi poliţişti, scrie Agerpres.

Astfel, potrivit Reuters, numărul total al celor ucişi a ajuns la cel puţin la 51 de persoane începând de marţi, din care cel puţin 12 sunt poliţişti. Media locală transmite că mai mult de 30 de protestatari au fost ucişi joi, pe fondul reizbucnirii violenţelor.

Uniunea Europeană pregăteşte un proiect de sancţiuni împotriva celor responsabili de violenţele din Ucraina şi, totodată, impunerea unui embargo privind livrările de armament către această ţară.


 

Etichete: violente kiev
abonare newsletter