Actualitate

VIDEO Percheziţii la Turda şi Câmpia Turzii. Patru clujeni au fost reţinuţi după ce ofereau bani cu camătă şi cereau taxă de protecţie

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Cluj şi procurorii DIICOT au destructurat o reţea infracţională bănuită că oferea bani cu camătă şi cerea taxă de protecţie.

sursa foto: cronicaromana.ro sursa foto: cronicaromana.ro

La data de 19 martie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Cluj, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj, au efectuat  cinci percheziţii domiciliare la locuinţele a cinci persoane, cu vârste între 25 şi 39 de ani, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate.

Membrii grupării infracţionale sunt bănuiţi că, pe raza municipiilor Turda şi Câmpia Turzii, ofereau bani cu dobândă (camată) şi exercitau violenţe şi ameninţări asupra mai multor deţinători de localuri publice în vederea impunerii unor taxe de protecţie.


În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe arme deţinute de către membrii grupării, contrar prevederilor legale în vigoare.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Cluj au fost conduse în vederea audierii 20 de persoane.


În urma probatoriului adminstrat în cauză, procurorii DIICOT au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de patru persoane, acestea urmând a fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

abonare newsletter