Actualitate
Mihail Vlasov, președintele suspendat al CCIR , interceptat în timp ce cerea mită
Mihail Vlasov, președintele suspendat al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) a fost interceptat când cerea mită de la Gheza Iosif Petroczki, care l-a denunţat că i-a cerut un milion de euro, Vlasov punând-i că atunci când vine "sorocul pronunţării" în dosarul de arbitraj, "ceea ce trebuie să se întâmple, asta se va întâmpla".
Curtea de Apel Bucureşti a luat în considerare interceptările discuţiilor ambientale dintre Vlasov şi Gheza Iosif Petroczki, din seara în care a a avut loc flagrantul.
La 18 martie, în jurul orei 20.00, Vlasov s-a întâlnit cu Petroczki la restaurantul Hotelului Hilton. Vlasov era însoţit de prietenul şi şoferul său, Onofrei Adrian Ioan, căruia îi spusese că merge la un meci de fotbal, însă pe drum i-a cerut să oprească autoturismul la Hotelul Hilton, pentru a se întâlni cu o persoană despre care spunea că ar insista să discute cu el, se mai arată în motivare.
Judecătorul Curţii de Apel Bucureşti a arătat, în documentul citat, că în ziua în care s-a întâlnit cu Gheza Iosif Petroczki, Mihail Vlasov l-a întrebat dacă are la el prima tranşă din banii ceruţi. Când omul de afaceri i-a confirmat că are banii, Vlasov a spus că îl trimite pe şoferul lui să îi ia de la maşină.
"Vlasov Mihai: Aveţi banii la dumneavoastră?
Petroczki Gheza Iosif: Da. E afară. Îi am în maşină.
Vlasov Mihail: La maşină, nu? Merge băiatu’ cu dumneavoastră. Să plecăm acuma...
Petroczki Gheza Iosif Da, bine.
Vlasov Mihail: Merge cu mine... merge băiatul ăla cu dumneavoastră.
Petroczki Gheza Iosif: Bine.
Vlasov Mihail: ŞŞi ne mai întâlnim doar data viitoare. Nu vorbim la telefon, nu mai da-ţi telefon nici cu ...[neinteligibil]... niciodată, da?
Petroczki Gheza Iosif: Bine.
Vlasov Mihail: Bine domnu...", potrivit transcrierii interceptărilor, prezentate în dosarul în care procurorii au cerut arestarea lui Vlasov.
Potrivit motivării, şoferul lui Vlasov, martor în dosar, le-a povestit procurorilor că, în seara flagrantului, l-a însoţit pe Petroczki la maşina sa, "de unde a scos o sacoşă, pungă de culoare roşie", spunându-i să o ia şi "să o ducă la maşina cu care venise".
În timpul discuţiilor, Vlasov i-a spus lui Petroczki cum vrea să primească restul sumei cerute şi l-a atenţionat că trebuie să se poarte ca şi cum ei nu ar fi discutat nimic, iar când o să vină "sorocul pronunţării", "ceea ce trebuie să se întâmple, asta se va întâmpla".
"Vlasov Mihail: Dacă veniţi prima dată cu ăia două sute, no.
Vlasov Mihail: Vorbim de… vorbim de jumătate din bani. Vorbim de jumătate, deja. Tranşa asta şi diferenţa de trei sute la termenu’ viitor.
Petroczki Gheza Iosif: Deci, încă trei sute, termenu’ viitor?
Vlasov Mihail: Ă?
Petroczki Gheza Iosif: Deci… încă trei sute la termenu’ viitor?
Vlasov Mihail: La termenu’ viitor, da!
Vlasov Mihail: Normal. Dumneavoastră o vedeţi de... ca şi cum noi nu ne-am discutat nimic. Dumneavoastră vă vedeţi în mod normal ...[neinteligibil]... o continuare. Când o să vină sorocul pronunţării o să ...[neinteligibil]... Asta-i... asta-i singura, asta e ceea ce trebuie să se întâmple, asta se va întâmpla".
Instanţa a mai arătat în motivare că întâlnirea din 18 martie a avut loc după ce avocata lui Petroczki i-a spus acestuia că preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, vrea să îl cunoască, întrucât ar fi interesat de industria de tipar din România, şi nu cum a arătat inculpatul, "că denunţătorul dorea să-i vorbească".
Prima întâlnire dintre cei doi a avut loc în 13 martie, după o programare făcută de şefa cancelariei lui Vlasov, la sediul Curţii de Arbitraj. În acest context, Vlasov l-a întrebat pe Petroczki "dacă ştie că are proces, dacă este conştient că îl va pierde şi că va fi obligat să plătească suma de 4 milioane euro". Petroczki i-a spus lui Vlasov că pretenţiile sale sunt nefondate, a mai scris judecătorul în motivare.
"Din discuţiile purtate între cei doi, a rezultat fără putinţă de tăgadă că inculpatul din prezenta cauză exercită o oarecare presiune asupra pârâtului reclamant, rezultând un interes personal constând în: «este puţin important dacă pretenţiile reclamanţilor sunt fondate sau nu», ideea e că o să fie «obligat la plata a 4 milioane euro», sens în care denunţătorul a fost întrebat dacă doreşte să câştige procesul şi dacă da, atunci dacă este «dispus să contribuie»", potrivit motivării judecătorului.
Petroczki i-a spus lui Vlasov că nu are decât suma solicitată prin cererea reconvenţională depusă la instanţă, însă pentru câştigarea procesului, preşedintele suspendat al CCIR i-a solicitat un milion de euro.
"Insistenţele inculpatului din cauză au fost clare, acesta impunându-i practic denunţătorului să-i promită ca primă tranşă 500.000 euro, ce trebuiau remişi imediat, pentru ca, mai apoi, să procedeze la o înţelegere, constând în aceea că, până la termenul din 19.03.2014, să-i achite 200.000 euro, urmând să primească mai multe termene apoi, pentru a achita întreaga sumă de 1.000.000 euro, atrăgându-i atenţia de a nu vorbi despre înţelegere cu avocata", se mai arată în documentul citat.
Decizia de arestare preventivă a fost contestată de Vlasov la instanţa supremă, care o va lua în discuţie miercuri.