Actualitate

Inspectorul DSV Cluj, arestat preventiv în dosarul „Mafia cărnii“, a fost pus în libertate

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins luni, 14 aprilie, propunerea de prelungire a arestului preventiv în cazul inspectorului veterinar clujean Mircea Olimpiu Lucaciu, şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare Cluj. El a fost eliberat.

Potrivit ÎCCJ, magistraţii au dispus luni, 14 aprilie, ca şeful Serviciului Inspecţii din cadrul DSV Cluj, Mircea Olimpiu Lucaciu, să fie pus în libertate. Acesta a fost arestat preventiv în dosarul „Mafiei cărnii“ în urmă cu aproape o lună. Lucaciu a fost eliberatşi nu se află sub control judiciar, afirmă cei de la Biroul de Presă al ÎCCJ.

Ceilalţi inculpaţi vor mai sta în arestul preventiv încă o lună deoarece ÎCCJ a respins solicitările formulate de Andrei Sileanu, Nicolae Marius Onica, comisarul şef de la Poliţia de Frontieră Arad, Sorin Seleşiu, patronul firmei Michelangelo, Cezar Lincă, Radu Bogdan Curticiu, administratorul firmei Michelangelo, medicul veterinar Ionel Călin Ghiţ.


Inspectorul DSV Cluj Mircea Olimpiu Lucaciu a fost arestat în 20 martie de către judecătorii bucureşteni în dosarul “Mafiei cărnii alterate”. În aceeaşi zi, alţi clujeni, Bogdan Radu Curticiu, patron şi administrator al firmei Michelangelo din Cluj, contabila firmei, Nora Păcurariu şi medicul veterinar Ionel Ghîţ, au primit fiecare mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cu câteva zile înainte, mai fuseseră arestaţi în acelaşi dosar Andrei Sileanu şi clujeanul Sorin Seleşiu, iar mai apoi Marius Onica şi Cezar Linca.


Mircea Olimpiu Lucaciu, şeful Serviciului Inspecţii din cadrul Direcției Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor Cluj, este urmărit penal de DIICOT, sub acuzația că i-a anunțat pe evazioniști de faptul că magazinele unde se vindeau produse din carne alterată urmau să fie controlate de procurori.

Potrivit DIICOT, Mircea Olimpiu Lucaciu, având calitatea de consilier în cadrul ANSV, este suspectat de săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, deoarece "în cauză există suspiciunea rezonabilă că, după ce a luat la cunoștință despre faptul că urmează a se efectua un control la magazinele aparținând unei societăți comerciale privind punerea în vânzare a produselor de carne alterate, a anunțat pe suspectul C.R.B (administratorul societății comerciale) asigurând acestuia timpul necesar pentru a ascunde marfa alterată.


Administratorul societății comerciale este Curticiu Radu Bogdan de la societatea Michelangelo SRL Cluj.

 

abonare newsletter