Actualitate

"Produs de Cluj" începe sezonul 2014 la Turda

Asociaţia „Produs de Cluj”, organizaţie aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, demarează sezonul 2014 al târgurilor dedicate producătorilor şi meşteşugarilor clujeni. Prima manifestare de acest gen se va desfăşura între 25 şi 27 aprilie în Turda.

„Am decis ca primul târg din acest an să se desfăşoare la Turda având în vedere importanţa acestui municipiu şi succesul pe care târgurile noastre l-au avut aici în anii trecuţi. Vom avea aproximativ 100 de standuri la care producătorii şi meşterii populari din judeţul Cluj îşi vor prezenta produsele şi sperăm că oferta va fi pe placul tuturor. Conform tradiţiei, participanţii la târg, fie ei expozanţi sau cumpărători, vor avea parte de spectacole folclorice susţinute de artişti şi ansambluri folclorice de renume. O noutate şi, sperăm noi, o surpriză plăcută pentru toată lumea, o va reprezenta seara de sâmbătă, 26 aprilie, când pe scenă vor urca formaţii de muzică uşoară clujene, cap de afiş fiind Desperado”, a declarat Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Vizitatorii târgului vor avea la dispoziţie produse tradiţionale, de la ulei presat la rece, miere de albine, dulciuri de casă, produse de întreţinere corporală naturiste, dar şi de artizanat, realizate de meşterii populari clujeni. Pentru amuzamentul celor mici, dar nu numai, este programat un spectacol de magie susţinut de artiştii de la prestigiosul Teatru de Păpuşi Puck, precum şi de activităţile cu caracter educativ de sculptură în legume.

Ultimele Stiri
abonare newsletter