Actualitate
MApN dezminte: "Nu mobilizăm rezervişti!"
Ministerul Apărării Naţionale a făcut unele precizări după ce în presă au fost publicate informaţii privind o posibilă mobilizare a rezerviştilor şi recrutare a tinerilor.
MApN infirmă existenţa unui proces de mobilizare a rezerviştilor sau recrutare a tinerilorMApN menţionează că "măsura legislativă nu are nicio legătură cu eventuale evoluţii în mediul de securitate, în vecinătatea României".
"Referitor la aprecierile privind capacitatea operaţională a Armatei sau implicarea României în vreun act militar pe teritoriul Ucrainei, Ministerul Apărării Naţionale precizează că acestea sunt speculaţii şi trebuie evitată căderea în capcana unui război psihologic. Armata României este în măsură să-şi îndeplinească îndatoririle stabilite prin Constituţie, pentru asigurarea securităţii naţionale şi îndeplinirea obligaţiilor internaţionale asumate de România în plan militar. Ca membră a NATO, România ia toate măsurile, conform deciziilor stabilite la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, pentru a fi pregătită să contribuie la realizarea obiectivului fundamental al NATO, apărarea spaţiului comun aliat", se mai arată în comunicat.
În Monitorul Oficial a fost publicat, în 28 aprilie, Ordinul pentru aprobarea formei şi conţinutului certificatului medical eliberat de medicul de familie, care urmează să fie prezentat de tineri la comisia locală de recrutare-încorporare pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război. Ordinul este emis de ministrul Apărării naţionale, ministrul Afacerilor interne, ministrul Justiţiei, ministrul Sănătăţii, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază şi directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.