Actualitate

Giurgiu sare în sprijinul pensionarilor

<p>Deputatul PDL Mircia Giurgiu cere transparenţă în ceea ce priveşte cheltuirea banilor „tăiaţi” din pensiile de peste 740 lei. Astfel, el a anunţat că va depune un proiect de lege pentru abrogarea articolului care prevede tăierea de 5,5%, din Ordonanţa de Urgenţă 107 din 2010 şi revenirea la situaţia de dinainte: „Aceasta pentru că vrem să ştim unde se duc banii. În spitale, pe medicamente, unde se duc? Vrem o mai mare transparenţă în acest sens”, a declarat Giurgiu. Vă reamintim că cei care aveau pensii mai mari de 740 de lei pe lună iau, de la începutul anului, pensii mai mici cu 5,5%. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, banii colectaţi (în jur de 1,4 miliarde de lei) intră în vistieria fondului de asigurări de sănătate şi sînt folosiţi mai ales pentru plata medicamentelor compensate. În total, potrivit estimărilor, peste două milioane de români sînt afectaţi de aceste modificări.            <strong>A.M.C.</strong></p>

Ultimele Stiri
abonare newsletter