Actualitate

Soirée. Sunetul muzicii

Despre cum e obligatoriu ca o melodie să spună o poveste. Și asta nu doar prin versuri.

Că ești vesel sau trist, nu contează deloc. De îndată ce le auzi muzica, starea de spirit ți se schimbă. În bine. Au un farmec aparte. Te poartă într-o lume din care stresul și graba dispar. Se numesc Soirée, căci despre ei este vorba. Adică Teodora Bârla și Liviu Sorescu.

Și dacă vreți să îi ascultați, îi găsiți în localurile clujene, în cadrul unor evenimente anunțate prin pagina lor de Facebook.

Reporter: Teodora și Liviu, povestiți-ne puțin despre voi. Cum v-ați întâlnit? Cum a început povestea Soirée?

Teodora Bârla: Prima oară ne-am întâlnit la concertul unui amic comun, Ovidiu Țurcă, acesta fiind cel care ne-a și făcut cunoștință. După scurt timp, Liviu m-a contactat pentru a-mi propune o colaborare inedită, anume un proiect de piano bar în stil French. Auzise de pasiunea mea pentru muzica franțuzească/ francofonă și de faptul că participasem la un festival-concurs de muzică de gen, „Chants, Sons sur Scène”, de la care plecasem cu premiul I pentru categoria mea de vârstă. Pentru primul concert am avut provocarea de a pregăti în jur de 30 de piese în patru zile, atât piese în limba franceză, cât și în alte limbi (engleză, română, spaniolă, italiană) sau stiluri muzicale (de la chansonette la pop, rock, blues, jazz etc.).

R: De ce ați ales numele Soirée? Are o semnificație anume pentru voi?

T. B.: Soirée înseamnă „seară”, denumire pe care Liviu a considerat-o potrivită pentru proiectul nostru; denumirea te duce cu gândul la serile pariziene, petrecute prin restaurantele, cafenelele, străzile din Paris, în compania artiștilor, a oamenilor de toate vârstele care doresc să se detașeze de cotidian, să asculte o muzică liniștită, să bea un rouge și să viseze, bucurându-se de compania celorlalți.

R: Care este cea mai mare provocare în munca voastră? Cum vă fidelizați ascultătorii?

T. B.: Timpul și oamenii. Liviu e implicat în mai multe proiecte muzicale, ceea ce înseamnă că ne întâlnim mai rar decât ne-am dori, însă colaborarea noastră e una care merge aproape de la sine, azi. La început a fost mai dificil, până ne-am format chimia. Apoi, provocarea cea mai mare o reprezintă partea umană, pentru toți artiștii, în general. Trebuie să înveți cum să vorbești și să negociezi cu oamenii, pentru ca toate părțile să fie mulțumite. În ceea ce priveşte fidelizarea, mai degrabă avem spectatori decât ascultători, aceasta deoarece proiectul nostru e unul menit show-lui live. Internetul e principalul instrument de PR pe care îl folosim, prin promovarea evenimentelor, a materialelor promoționale ș.a.

R: Credeți că fiecare melodie poate să spună o poveste?

T. B.: E obligatoriu ca o melodie să spună o poveste și aceasta nu doar prin versuri. Noi preluăm fiecare poveste și încercăm să o redăm în viziunea noastră. O performare autentică e una în care te cufunzi în acea poveste, te identifici cu sentimentele interpretului original și reușești să îl atragi și pe cel din public în zona respectivă.

Important e să rămâi cu un sentiment triumfător

R: Credeți că muzica reușește să aducă pacea sufletească? Muzica voastră aduce un calm deosebit...

T. B.: Depinde și de ce stil muzical vorbim. Dar indiferent de starea pe care ți-o propune o melodie, important e să rămâi cu un sentiment triumfător, întrucât acesta este unul dintre principalele roluri ale muzicii, acelea de a te mai spăla de păcate, vorba aceea, de a-ți reechilibra mintea și de a-ți clăti sufletul de mizerii.

R.: Ați avut și apariții TV, ați participat și la o serie de evenimente, cântați în locuri bune.... Cum reacționează oamenii la muzica voastră? Cum pleacă oamenii de la evenimentele Soirée? Mulțumiți, încântați, dornici să revină alături de prieteni... ? Aveți fani care vă urmează în diferite locații?

T. B.: Am avut ocazia de a cânta unor publicuri extrem de variate: de la studenți și artiști, în locuri pline de fum şi voie bună, la restaurante și hoteluri, în cadrul unor degustări de vin sau altele, pentru un public dornic de socializare și o atmosferă mai liniștită. Indiferent de tipul de eveniment, oamenii au reacționat într-o manieră pozitivă, deschisă, iar noi am rămas atât cu sentimentul că nu am fost doar obiect de decor, ci o componentă vie a evenimentului, dar am rămas și cu varii contacte și legături profesionale sau de prietenie. Pe lângă prietenii noştri, am avut și grupuri de oameni care reveneau, în special în perioada în care am activat în Insomnia, la început. Se creează un oarecare sentiment de comunitate, ceea ce nu se poate întâmpla decât la nivel local, prin barurile și cafenelele aferente, unde oamenii se cunosc și unde indivizii de pe scenă sunt aproape egali cu cei de lângă scenă.

Atmosferă colorată

R.: De ce ar trebui clujenii să asculte, măcar o dată, muzica voastră?

T.B.: Oamenii sunt diferiți și fiecare preferă un alt gen de muzică, de loc sau de atmosferă. De regulă, promovăm o atmosferă ceva mai liniștită – dar cu mult feeling, însă, dacă ne permite tipul de eveniment, apăsăm accelerația și ne dăm drumul pasiunii. În plus, sunt unele piese pe care nu ai cum să le cânți fără pathos, cum ar fi, de pildă, „Je t’aime” al Larei Fabian, ori unele piese în stilul blues-jazz, unde nu ai cum să interpretezi plat, prin definiție. În orice caz, cu toate că ne autoetichetăm drept fiind mai „blânzi”, atmosfera din cadrul concertelor noastre e una extrem de colorată, precum repertoriul nostru: de la calm la energic, de la trist și introspect la vesel și teatral și toate combinațiile între acestea. Ne mai mișcăm pe Patricia Kaas, mai plângem pe Paula Seling, mai râdem pe Stela Popescu, mai cântăm odată cu Roxette sau Scorpions, mai dansăm pe Gică Petrescu ș.a.

R.: Dincolo de muzică, ce faceți? Cum se împacă viața voastră de zi cu zi, cu provocările ei, cu muzica?

T.B.: Pentru mine, arta reprezintă activitatea principală. Când eram mică, desenam, compuneam poezii și sketch-uri de teatru, dansam, realizam tot felul de lucrușoare artizanale: în fine, arta era principala manieră de a mă exprima. Crescând, am descoperit muzica, prin care încercam să-mi exprim dimensiuni mai profunde, dobândite odată cu vârsta; am început să o studiez la Palatul Copiilor din Baia Mare, alături de Ovidiu Busueoc, apoi acasă și împreună cu colegii de formație din acea perioadă (formația de modern metal Vespera). Am avut ocazia de a colabora cu diverși artiști în formații de coveruri ori proiecte originale, compunându-mi, între timp, și piese proprii, pe care urmează să le promovez în primăvară-vară. Cu toate acestea, ca studii superioare, am ales să studiez sociologia și antropologia, ceea ce mi-a permis o fundamentare teoretică și metodologică adecvată studiului artei, în continuare; în prezent, urmez un doctorat în care studiez socioantropologia muzicii și a artiștilor. Liviu are multe colaborări muzicale, printre care Trupa de Acoperire, C.A.S.H., Clar de Lună ş.a., având diverse colaborări şi lucrând la piese proprii în stilul symphonic metal.

R.: Ce cântăreți favoriți aveți? Ați încercat să „furați” ceva de la ei?

T. B.: Inevitabil, muzica din copilărie, dar și cea ascultată de plăcere sau studiată pentru profesie, și-au pus amprenta în stilul nostru, atât în stilul individual, cât și în cel exersat în cadrul variilor proiecte de coveruri. De pildă, pe mine m-au inspirat foarte mult, atât tehnic cât și stilistic, Patricia Kaas, Edith Piaf și Zaz în cizelarea stilului Soirée. În general, artiștii care mă inspiră și în care mă regăsesc sunt cei cu voci nu neaparat „mari” sau complexe, ci sincere, simple, care fac să vibreze ceva în tine. 

R.: Aveți în plan un album? La ce evenimente importante veți participa anul acesta?

T. B.: Cu toate că plănuim să lucrăm la câteva piese proprii, deocamdată nu ne gândim la un album. În ceea ce privește evenimentele, planurile ni le facem pe termen scurt doar, în funcție de ce oferte ne vin. În aprilie vom avea câteva spectacole în cadrul Festivalului „Printemps des cafés”.

R.: Unde vă vedeți peste 10 ani? Va fi muzica parte din viața voastră?

T. B.: Muzica va face mereu parte din viața noastră, indiferent de ce ne rezervă viitorul. Peste zece ani mă văd tot făcând ceea ce îmi place și ceea ce mă reprezintă. Important e ca într-o decadă să devin un om mai bun, mai profesionalist, să transmit și altora din puținul pe care-l voi fi învățat, lăsând ceva relevant în urma mea – aceasta indiferent de domeniul în care activez.