Actualitate
Un biciclist beat s-a rănit după ce a căzut într-un șanț
Un bărbat de 44 de ani, aflat sub influneța băuturilor alcoolice, s-a rănit după ce a căzut într-un șanț miercuri, 30 iulie 2014, în jurul orei 13:50, în localitatea Căşei.
„Poliţia municipiului Dej a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că în localitatea Căşeiu, în canalul din partea dreaptă a D.N.1C, pe sensul de mers Dej - Baia Mare, se află căzută o persoană de sex masculin. Din cercetările efectuate a rezultat că un bărbat de 44 ani, din Căşeiu, în timp se deplasa pe DN 1C, pe bicicletă, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat şi a căzut în canalul din partea dreaptă a drumului, rănindu-se uşor”, informează IPJ Cluj.
Potrivit aceleși surse, bărbatul a refuzat iniţial meargă la spital, însă la orele 16:30 poliția a primit o sesizare de la Spitalul Municipal Dej despre faptul că acesta a solicitat internarea, prezentându-se ca victimă a unui accident rutier.
Ulterior, conducătorul bicicletei a părăsit Spitalul Municipal Dej, refuzând internarea. Poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili ciircumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.