Actualitate
Băsescu participă la Liège la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la Primul Război Mondial
Preşedintele Traian Băsescu participă luni, 4 august 2014, la Liège, Regatul Belgiei, la ceremonia de comemorare a 100 de ani de la Primul Război Mondial, informează Administraţia Prezidenţială.
Potrivit aceleași surse, preşedintele Traian Băsescu se află, de la ora 12.00 (ora României), la Memorialul interaliat al eroilor din Primul Război Mondial de la Cointe, unde participă la Ceremonia de comemorare a 100 de ani de la Primul Război Mondial.
Conform programului anunţat, de la ora 12.40, la Memorialul interaliat al eroilor din Primul Razboi Mondial, şeful statului a participat la ceremonia depunerii coroanei de flori de către Regele Philippe I al Belgienilor.
De asemenea, de la ora 13.30 (ora României), la Palatul Episcopal din Liège, preşedintele Băsescu urmează să participe la dejunul oferit de Regele Philippe I şi de Regina Mathilda.
Liege, în stare de asediu
Potrivit Mediafax, orașul Liege (est) este în stare de asediu pentru a putea garanta securitatea celor 12 şefi de stat aşteptaţi, între care regele Felipe al VI-lea al Spaniei, preşedinţii francez şi german, François Hollande şi Joachim Gauck, şi prinţul William, reprezentând Marea Britanie alături de soţia sa Kate.
Alături de România și Austria, Armenia, Irlanda, Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Albania sunt de asemenea, reprezentate de preşedinţii lor. Patruzeci şi trei de ţări implicate în Marele Război au fost invitate la această comemorare de regele belgienilor.
"Un eveniment cu un asemenea nivel de securitate este o premieră", a recunoscut primarul oraşului Liege, Willy Demeyer.
Şase sute cincizeci de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a securiza locurile unde au loc ceremoniile şi traseul urmat de coloanele oficiale. Vor fi poziţionaţi trăgători de elită şi două elicoptere vor supraveghea din aer ceremoniile. O maşină-spion a fost trimisă la Liege pentru a controla plăcuţele de înamtriculare ale vehiculelor.
Locuitorii se simt însă foarte frustraţi în faţa acestor măsuri de securitate. Ei nu pot participa la ceremonie şi au fost rugaţi să rămână în locuinţele lor, cu ferestrele închise.
"Unele delegaţii necesită un nivel de securitate foarte ridicat şi este mai bine să se evite să li se provoace susceptibilitatea", a explicat comandantul Stephane Pelet, care se ocupă de conducerea operaţiunilor.