Actualitate

Un avion s-a prăbuşit în Maramureş: Un bărbat a murit şi altul a fost rănit

Un bărbat a murit şi altul a fost rănit, sâmbătă seară, după ce avionul ultrauşor în care se aflau s-a prăbuşit pe un câmp din apropiere de localitatea Copalnic Mănăştur, judeţul Maramureş.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Maramureş Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Maramureş

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, Cornel Băbuţ, apelul privind prăbuşirea avionului a fost primit sâmbătă, în jurul orei 17.40.

Avionul ultrauşor, în care se aflau doi bărbaţi, s-a prăbuşit pe un câmp din apropiere de localitatea Copalnic Mănăştur.


În urma impactului cu solul, cei doi bărbaţi au fost răniţi, unul dintre ei, aflat în stare mai gravă, fiind resuscitat de medicii ajunşi la faţa locului. După aproximativ 40 de minute, manevrele de resuscitare în cazul bărbatului au fost oprite, acesta fiind declarat decedat.

Celălalt bărbat are numeroase traumatisme, fiind transportat la spital.


”La faţa locului ne-am deplasat cu un echipaj de terapie intensivă mobilă şi un echipaj de urgenţă de la SMURD Baia Mare. La locul prăbuşirii avionului am găsit pilotul în stop cardiorespirator, a fost resuscitat, însă până la urmă s-a constatat decesul. Tânărul care era pasager în avion a fost transportat la spitalul din Baia Mare, este conştient, dar are multiple traumatisme. După ce va fi examinat, medicii vor decide dacă rămâne în spitalul din Baia Mare sau va fi transferat în altă parte”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Oana Alexa-Gonczi, de asemenea, purtător de cuvânt al ISU Maramureş.

Ea a precizat că avionul ultrauşor este particular şi opera şi pe un aerodrom particular aflat în apropierea locului unde s-a prăbuşit.

Ultimele Stiri
abonare newsletter