Actualitate

Logo-ul pentru Capitală Culturală Europeană, o copie ieftină?

Un blogger din Cluj-Napoca consideră că logo-ul pentru Cluj Capitală Culturală Europeană este de fapt o copie mai stilizată a unui hatch dintr-un program.

Camelia Ştefania Imbuzan a câștigat concursul pentru realizarea logo-ului pentru Cluj Capitală Culturală Europeană, ea fiind recompensată cu 35.000 lei pentru idee. Soluția propusă de ea este combătută de un inginer clujean, blogger care consideră că logo-ul este de fapt doar o copie a unui hatch din programul Autocad.

“Descrierea proiectului câștigător argumentează propunerea în felul următor: Simbol al unității și acceptării diversității unei comunități, mâinile strânse împreună sunt imaginea ideală a comunității noastre. Toți diferiți, toți egali, puternici împreună. Seamănă cu ceva cunoscut. Oare cu ce seamănă? Brusc îmi amintesc că în Autocad există o hașură (hatch) asemănătoare. E un hatch-pattern și e hașura utilizată pentru pământ, doar că logo-ul câștigîtor e puțin rotunjit pe la margini și colorat. Putem presupune că e doar o coincidență faptul că Logo-ul proiectului Cluj Capitală Culturală e făcut de un angajat Vitrina, sponsor al proiectului. Putem presupune”, scrie clujeanul pe blog.