Actualitate
Trei zile, trei concerte de muzică simfonică
Festivalul Toamnă Muzicală Clujeană continuă cu serate camerale, concerte simfonice şi de jazz până în 24 octombrie.
În acest weekend vor avea loc, zilnic, concerte de muzică simfonică în cadrul festivalului Toamna Muzicală Clujeană.
Vineri, 17 octombrie, Gabriel Bebeşelea, considerat unul dintre cei mai înzestraţi dirijori ai României ultimelor decade, se va afla la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii. Concertul va avea loc de la ora 19, la Colegiul Academic. Invitat special este Rafael Serrallet, chitaristul spaniol care a susţinut duminica trecută, în 12 octombrie, într-o sală plină până la refuz, recitalul intitulat „Noaptea chitarei spaniole”. Din programul serii fac parte lucrări celebre semnate de Nikolai Rimski-Korsakov, Joaquín Rodrigo şi Maurice Ravel, precum „Bolero”, „Rapsodia spaniolă”, „Concierto de Aranjuez pentru chitară” şi „Capriciul spaniel”.
Sâmbătă, 18 octombrie, începând cu ora 19, pe scena Studioului Academiei de Muzică „Gh. Dima” vor evolua, la două piane, cuplul de pianişti Georgiana Fodor şi francezul Christophe Alvarez, în cadrul unei noi serate camerale.
Seria de evenimente va continua duminică, 19 octombrie, cu un matineu al Academiei de Muzică, în onoarea maestrului Cornel Ţăranu (80 de ani). Spectacolul va avea loc în Sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”, de la ora 11.