Actualitate

Anchetă internă la Airbus Germania privind suspiciuni de corupţie vizând România şi Arabia Saudită

Airbus Defence and Space a lansat o anchetă internă în urma unor suspiciuni de corupţie vizând contracte încheiate cu Arabia Saudită şi România, a anunţat un purtător de cuvânt miercuri, confrmând că au fost efectuate percheziţii în Germania la solicitarea Parchetului din Munchen.

“Am lansat o anchetă internă”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al societăţii - filiala cu sediul în Germania a Airbus Group, citat de Mediafax.

“Airbus doreşte să coopereze deplin cu autorităţile”, a ajutat el.


“Mai puţin de zece persoane sunt vizate de anchetă”, a precizat el, fără să confirme valoarea contractelor incriminate, evaluată la trei miliarde de euro de către presa germană.

Documente confiscate “urmează acum să fie examinate”, a anunţat un purtător de cuvânt al parchetului, care nu a fost în măsură să evalueze durata acestui proces.


Parchetul din Munchen a efectuat în luna octombrie percheziţii la filiale ale grupului Airbus, din cauza unor suspiciuni de corupţie care vizează contracte de aproximativ 3 miliarde de euro, încheiate cu Arabia Saudită şi România pentru echipamente care ar garanta securitatea frontierelor lor, potrivit sursei citate.

Ultimele Stiri
abonare newsletter