Actualitate

Congresul american, ţinta unui atentat terorist

Un tânăr american, acuzat că ar susţine gruparea Stat Islamic (SI), a fost arestat miercuri, în statul Ohio (nord), pentru planificarea unui atentat contra Capitoliului, sediul Congresului american de la Washington, a anunţat Departamentul Justiţiei din SUA.

Sediul Congresului american de la Washington. Sursa foto: Wikipedia Sediul Congresului american de la Washington. Sursa foto: Wikipedia

Christopher Cornell, în vârstă de 20 de ani, este acuzat de tentativă de omor a angajaţi din cadrul Guvernului american şi posesie ilegală de arme de foc, informează departamentul, într-un comunicat.

Potrivit procesului verbal al agentului FBI care l-a arestat pe Cornell, suspectul a deschis conturi de Twitter sub numele de Raheel Mahrus Ubaydah şi posta "comunicate şi înregistrări video" în favoarea grupării SI.


De asemenea, el şi-a exprimat susţinerea faţă de un "jihad violent şi atacurile comise de alţii în America de Nord".

Într-o discuţie cu un agent FBI sub acoperire, suspectul a mărturisit că îi "consideră pe membrii Congresului drept duşmani şi are intenţia de a efectua un atac asupra Capitoliului, la Washington".


Cornell a cumpărat miercuri "arme semiautomate şi peste 600 de muniţii, cu scopul de a se deplasa la Washington şi a ataca mai mulţi angajaţi din interiorul Capitoliului", informează departamentul.

Suspectul a fost arestat imediat după cumpărarea armelor.Un tânăr american, arestat pentru planificarea unui atentat asupra Capitoliului

Ultimele Stiri
abonare newsletter