Actualitate

Lupul paznic la oi. Un paznic a furat cot la cot cu hoţii

Poliţiştii clujeni au prins şi reţinut, pentru 24 de ore, 3 tineri şi un agent de pază, bănuiţi că ar fi sustras, dintr-un magazin, bunuri în valoare de peste 35.000 lei.

La data de 13 ianuarie, în urma unor investigaţii efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 7 au fost identificaţi patru bărbaţi, suspectaţi de furt calificat.

În fapt, la data de 30 decembrie 2014, trei tineri, cu sprijinul unui agent de pază, ar fi pătruns, fără drept, pe timp de zi, în incinta unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca.


Din interior ar fi sustras unelte electrice, conductori electrici şi alte elemente din cupru destinate instalaţiilor sanitare.

Prejudiciul reclamat de persoana vătămată este de aproximativ 36.000 de lei.


„Poliţiştii i-au reţinut, pentru 24 de ore, pe cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 46 de ani, din Cluj-Napoca şi Aluniş, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, sub diverse forme de participaţie. În cauză, continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter