Actualitate

Boc promite parkinguri noi resuscitând proiectele vechi

Pe lista de priorități a primarului Emil Boc pentru anul 2015 se află finalizarea lucrărilor la parkingul Negoiu și continuarea demersurilor pentru parcarea de pe strada Primăverii, două proiecte vechi de doi ani, respectiv un an.

Ca în fiecare an, Emil Boc a prezentat presei o listă cu priorităţile Primăriei Cluj-Napoca pentru anul în curs. Proiecte noi nu au fost anunţate ceea ce înseamnă că cei 263 milioane euro care reprezintă bugetul local pe 2015 vor fi cheltuiţi pe cofinanţarea şi finanţarea proiectelor cu fonduri europene aflate deja în derulare şi pe finalizarea unor proiecte cu finanţare locală, de asemenea începute în urmă cu un an sau chiar doi ani. Printre proiectele reîncălzite se află şi construirea unor parkinguri noi în cartiere. Primarul a anunţat că anul acesta vor fi încheiate lucrările la parkingul de pe strada Negoiu şi vor fi continuate demersurile pentru parkingul de pe strada Primăverii. Au rămas în stand-by parkingurile din Hasdeu şi din Piaţa Ştefan cel Mare care au fost promise de aproape trei ani.

De trei ani, parkingul Hasdeu e tot pe hârtie

Despre parcarea din Hasdeu se vorbeşte încă din perioada de dinaintea campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012. Primarul interimar de atunci, Radu Moisin a semnat un parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) prin care cele două instituţii se angajau să construiască un parking cu 300 de locuri, pentru studenţi, în Hasdeu, pe strada Păstorului. La aproape trei ani de la semnarea acelui document, parcarea este tot pe hârtie şi nu se regăseşte pe lista de priorităţi a primarului pentru 2015.


În toamna anului trecut, studiul de fezabilitate fusese realizat şi se afla în analiză la UBB. După ce demersurile pentru realizarea parkingului începuseră de mai bine de doi ani, Primăria a recunoscut în toamna anului trecut că proiectul este “unul dificil, având în vedere condițiile din sit”.

Nici parkingul subteran promis în Piața Ștefan cel Mare nu se află pe lista de priorități a primarului. În primăvara anului trecut, problemele legate de terenul de lângă Casa Învățătorului au fost soluționate, urmând să fie realizați pașii firești pentru construire.


Două proiecte vechi, resuscitate anul acesta

Lucrările la parkingul Negoiu, care ar urma să fie încheiate anul acesta, au început în toamna lui 2013. Între timp, firma Construdava – Icco Energ SRL care se ocupă de construcție a intrat în faliment și timp de câteva luni șantierul a fost oprit. Lucrările au fost reluate în vara lui 2014. Promisiunea primarului pentru acest an vizează încheierea lucrărilor.

Tot anul trecut au demarat procedurile pentru construirea unui alt parking, în același cartier, pe strada Primăverii nr. 20 – Aleea Gârbău nr.7. Acum, documentația pentru parcarea nouă de cartier se află în lucru la Agenția de Mediu.


În cartierul Mănăştur, a fost construit în urmă cu câţiva ani un parking suprateran, tot pe strada Primăverii şi încă unul pe strada Mehedinţi. Acesta din urmă are capacitatea de 126 de locuri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter