Actualitate
Monica Iacob Ridzi face un "apel disperat" la ministrul Justiţiei: Mergeţi în penitenciare să vedeţi cum stau deţinuţii
Fosul ministru Monica Iacob Ridzi face un "apel disperat" la ministrul Justiţiei să meargă în penitenciare şi să vadă condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.
Fostul ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare, a scris, marţi, pe blogul său, o scrisoare intitulată "Apel la reflecţie", în care vorbeşte despre condiţiile din închisori, spunând că aceia care ajung în penitenciare sunt condamnaţi, a doua oară, la umilinţă.
"Sunt două săptămâni de când sunt în penitenciar dintr-o gravă eroare judiciară, două săptămâni de chin, de umilinţă, de durere, de suferinţă. Două săptămâni în care m-am simţit tot mai rău, două săptămâni în care medicul penitenciarului - o doamnă căreia nu am ce să-i reproşez - văzând cât îmi este de rău, a făcut eforturi să mă trimită la un spital pentru investigaţii ce îmi sunt urgente şi necesare având în vedere bolile grave de care sufăr", scrie Monica Iacob Ridzi.
Ea spune că sistemul medical din penitenciar nu este bine gândit, asistenţa medicală fiind bine reglementată în lege, dar greu aplicabilă în practică.
"Medicamentele sunt foarte puţine, cele extrem de necesare lipsesc, medicamentele sub formă de capsule sau plicuri, nici familia nu are voie să le cumpere chiar daca ai reţetă, fondurile pentru analize medicale sunt limitate… Toate acestea se întâmplă deoarece în ultimii 25 de ani în România toţi cei care au fost la şefia Ministerului Justiţiei au subfinanţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi cei care au făcut unele reguli nu au trecut pe aici", mai arată Ridzi.
Monica Iacob Ridzi mai arată că situaţia sa medicală este agravată de condiţiile din penitenciar, care "nu asigură respectarea demnităţii umane, cum prevede Legea 254/2013 la art. 4".
"Pot să vă spun că nu am fost condamnată doar la o pedeapsă privativă de libertate. Am fost condamnată să stau în frig, mă încalzesc - ca şi celelalte deţinute - cu sticle de apă încalzită la filtrul de cafea, am fost condamnată să fac duş de trei ori pe săptămână în cele zece minute cât este apă caldă acum (cele zece minute le împart cu colega de cameră pentru că avem un singur duş, de fapt o ţeavă în loc de duş, dar ne bucurăm ca nişte copii când o avem (...) Mai mult, am fost condamnată să mă plimb maxim o oră pe zi într-o «cuşcă» de aproximativ 10 m / 4 m în care cerul îl vezi tot prin gratii acoperite cu plasă deasă. Sau am fost condamnată să nu mă plimb deloc dacă ora de «plimbare» se suprapune ca program cu ora de vizită", mai arată Ridzi.
Ea susţine, de asemenea, că, în condiţiile în care pe lângă afecţiunile grave pe care le are suferă şi de o formă gravă de trombofilie, pe care nu o poate trata din cauza unei alte afecţiuni, boala Von Willebrand, "singura variantă de a evita decesul prin trombembolie" este să facă mişcare cât mai des.
"Prin urmare, fac sute de paşi pe lungimea de trei metri a celulei în care stau şi mă rog la Dumnezeu în fiecare clipă să nu mor în penitenciar cum au mai murit oameni bolnavi în penitenciarele din România. Deşi nu am voie să stau lângă persoane bolnave, răcite sau cu alte infecţii din cauza riscului de a mi se agrava bolile pe care le am din cauza lipsei imunităţii, acest lucru este imposibil în penitenciar din cauza supraaglomerării. Deşi stau tot timpul cu masca de protecţie, iau antibiotic de 26 de zile deja, pentru a preveni contractarea unei alte infecţii pe lângă pielonefrita de care sufăr în acest moment, riscul de a contracta o altă infecţie este mare şi poate duce chiar la decesul meu", mai scrie Monica Iacob Ridzi.
În finalul scrisorii sale, ea îl roagă public pe ministrul Justiţiei să meargă în penitenciare şi să vadă condiţiile în care sunt ţinuţi deţinuţii şi în care lucrează angajaţii.
"Poate atunci veţi aloca mai mulţi bani celor care, nu din vina lor, sunt condamnaţi a doua oară odată ajunşi în penitenciare. Sper, domnule ministru, că nu gândiţi că: «aşa le trebuie, au greşit, să sufere. Nu trebuie să investim în penitenciare». Ştiţi, domnule ministru, moartea în chinuri este mult mai dureroasă şi este o formă de tortură. Ori, pentru un om bolnav ca mine, condamnarea la închisoare este de fapt o condamnare la moarte, pentru că sistemul penitenciar, gestionat de dumneavoastră, nu poate asigura mie şi sutelor de deţinuţi din România minimul de decenţă şi non-umilinţă umană. Este un apel la reflecţie. Este un apel disperat. Înteleg să îmi duc crucea până la capăt. Însă înţeleg să vreau să trăiesc cu gândul la copiii mei, de care nicio instanţă, de care nimeni nu mă poate despărţi. Ei sunt, la urma urmei, singura determinare pe care o mai am", îşi încheie Ridzi mesajul postat pe blogul său.
Monica Iacob Ridzi a ajuns marţi seară la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost transferată de la secţia exterioară Cluj a Penitenciarului Gherla, în baza unei solicitări personale de internare în spital, ea motivând că suferă de mai multe boli şi că se simte rău.