Actualitate
Poliţiştii îşi umflă muşchii înainte de sărbători - VIDEO
Poliţiştii rutieri au făcut razii pentru a combate transportul ilegal de persoane şi mărfuri.
În perioada 7-8 aprilie, poliţiştii clujeni cu sprijinul D.S.V.S.A Cluj şi al O.P.C. Cluj au verificat legalitatea activităţii comerciale desfăşurată de către 52 de firme.
Poliţiştii rutieri, i-au verificat şi pe taximetriştii rechin.
Neregulile constatate în urma controalelor efectuate au impus aplicarea a 32 de amenzi, în valoare de aproximativ 45.000 de lei, pentru abateri precum comerţul ilicit, nerespecatrea normelor sanitar-veterinare şi pentru încălcări ale normelor privind transportul de persoane şi mărfuri.
Au fost confiscaţi peste 120 de litri de vin, precum şi carne de miel şi ouă în valoare de aproximativ 2.000 lei.
De asemenea, un conducător auto, de 35 de ani, care transporta ilegal persoane, a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 de lei. Acesta transporta persoane pe ruta Cluj-Napoca – Huedin, fără a deţine autorizaţiile prevăzute de lege.
„În perioada premergătoare Sărbătorilor de Paşti, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice acţionează pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu produse alimentare de sezon, precum peşte, carne de ovină etc”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.