Actualitate

Cât plăteşte Primăria pentru 100.000 de broşuri şi ce eveniment promovează

Primăria Cluj-Napoca va tipări 100.000 de broşuri pentru promovarea unui eveniment.

Primăria Cluj-Napoca va tipări 100.000 de broşuri pentru promovarea evenimentului Zilele Clujului care va avea loc în perioada 22-26 mai. Pentru tipărirea broşurilor, autorităţile locale pun la bătaie 40.000 lei, fără TVA, bani care vor fi alocaţi din bugetul local.

Broşurile vor avea format A5, 32 de pagini color, lucioase şi capsate. Pentru desemnarea unei firme care să se ocupe de acest serviciu, a fost lansat un anunţ de achiziţii publice. Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, firmele interesate fiind aşteptate să depună oferte până în 4 mai.


“Termenul limită de livrare este de 5 zile lucrătoare de la primirea bunului de tipar (de specificat în oferta financiară termenul de livrare)”, este precizat în caietul de sarcini. Ofertanţii vor depune obligatoriu ofertă de preţ pentru broşuri, sub sancţiunea respingerii ofertei. Preţul va include transportul produselor la sediul Primăriei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter