Actualitate

Cântec, joc şi voie bună, la „Fiii Satului” în Şardu - GALERIE FOTO

A fost sărbătoare mare duminică, 17 mai, în Şardu, unde a avut loc sărbătoarea „Fiii Satului”. Atmosfera a fost întreţinută de artiştii de muzică populară, iar de la petrecere nu au lipsit micii şi berea.

Evenimentul a început cu slujba de la biserică, iar apoi a continuat cu o rugăciune de mulţumire susţinută de preotul satului Şardu şi preotul din comuna Sînpaul.

Pe scena amplasată lângă terenul de fotbal au urcat artişti cunoscuţi precum Cruciţa Cistelecan, Ana Georgeta Bala, Florina Trif, Florina Matei şi Traian şi Valeria Codorean Ilea.


Artiştii de muzică populară au fost acompaniaţi de Ansamblul „Tradiţii Someşene”, Ansamblul „Cununiţa Baciului” şi Ansamblul „Dor Clujean”. Cei tineri nu au fost uitaţi şi pentru ei a urcat pe scenă formaţia de muzică rock – Ultimul Val.

„Anul viitor, dacă reuşim asfaltarea unui drum forestier, evenimentul se va desfăşura pe Valea Şardului, o zonă splendidă din punct de vedere natural. Am realizat acest eveniment pentru că şi oamenii de la ţară trebuie să mai trăiască, oameni care sunt într-o anumită monotonie, cu agricultura, cu animalele. Chiar dacă suntem relativ aproape de oraş se simte o îmbătrânire a populaţiei. Nu mai sunt baluri pentru tineri sau discoteci şi încercăm, din când în când, să mai organizăm ceva pe plan local”, a declarat primarul comunei Sînpaul, Ovidiu Colceriu.


Pe fundalul muzicii populare sătenii au stat la coadă pentru a-şi cumpăra mici şi bere. Copiii s-au desfătat cu vată de zahăr şi popcorn, dar nu au uitat să viziteze şi tarabele cu jucării.

„Fiii satului” a devenit pentru cei din Șardu mai mult decât un simplu eveniment. E o tradiție, un prilej de a reveni cu drag acasă, de a strânge tot neamul la un loc, după cum au declarat şi localnicii.


„E frumos, îi adună pe toți din sat. Eu nu stau aici, dar am revenit special pentru această sărbătoare. Am fost și acum doi ani. Să sperăm că se va păstra tradiția și mai departe, până când lumea colaborează și e deschisă la astfel de evenimente”, a spus o femeie prezentă la eveniment.

„Eu cred că fac o treabă bună. Am copilărit aici și de fiecare dată revin cu drag la această sărbătoare. Satul și reîntâlnirea cu prietenii îmi aduc aminte de copilărie. Susțin această inițiativă de organizare a unui eveniment atât de semnificativ pentru satul nostru”, a spus un fost locuitor al satului.


„E mereu binevenit acest eveniment care a devenit o tradiție. Noi, oamenii, cu toate preocupările noastre nu prea avem ocazia să ne strângem toți numai de sărbători. Și atunci, e un prilej bun de a ne reîntoarce toți la sat, acasă”, a declarat un bunic, aflat la eveniment alături de nepoţel.

Evenimentul se află la a treia ediţie şi este organizat de Primăria şi Consiliul Local al comunei Sînpaul.


Articol scris de Carmen Bizău, studentă la Jurnalism, FSPAC- UBB, anul I; Roxana Cuceu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul I şi Mihaela Grosu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II.

Ultimele Stiri
abonare newsletter