Actualitate

Când vom putea cumpăra bilete pentru transportul în comun de la automate

Proiectul sistemului de ticketing pentru transportul în comun din Cluj-Napoca a costat 26 milioane lei, cu TVA.

Când vom putea cumpăra bilete pentru transportul în comun de la automate Când vom putea cumpăra bilete pentru transportul în comun de la automate

Sistemul de ticketing care presupune modernizarea staţiilor de autobuz, dotarea acestora cu automate pentru bilete şi montarea de validatoare în mijloacele de transport în comun a ajuns la final. Etapa de recepţie a fost parcursă şi urmează punerea în aplicare a sistemului. Primul automat pentru cumpărarea de bilete va funcţiona din data de 9 septembrie, urmând ca restul să fie funcţionale pe parcurs. “Am încheiat recepţionarea utilajelor, aparatelor, dotărilor din sistemul de ticketing şi în momentul de faţă intrăm în etapa de punere în aplicare a sistemului. Aceasta înseamnă că au fost recepţionate cele 61 de automate care sunt pregătite pentru a fi date în folosinţă şi de asemenea, cele 87 de staţii la transportul  în comun care au fost deja modernizate şi pentru intrarea în funcţiune a sistemului de ticketing se va proceda după cum urmează: în luna septembrie, cele 61 de automate vor fi date în folosinţă treptat. Primul automat va funcţiona în staţia Someşul de pe bulevardul 21 Decembrie, începând cu data de 9 septembrie, iar în zilele următoare se vor pune în funcţiune şi restul automatelor, circa două-trei pe zi astfel încât pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie toate automatele pentru vânzarea biletelor vor fi în funcţiune. Aceasta înseamnă că oamenii îşi vor putea cumpăra bilete direct de la automate şi nu la fel cum procedează acum, de la chioşcuri”, a explicat, miercuri, primarul Emil Boc.

Cardurile se vor vinde din octombrie

Dacă biletele pot fi cumpărate de luna aceasta, cardurile nenominale vor fi puse în vânzare începând cu luna octombrie, urmând ca din noiembrie să fie înlocuite şi abonamentele nominale cu carduri. “Din luna octombrie, începe şi vânzarea cardurilor nenominale, de la automate. Aceasta înseamnă că o persoană poate să îşi cumpere un card nenominal pe care să încarce o sumă de bani cu care să circule o oră, două ore, o zi şi să folosească sistemul de card în tot oraşul pentru a circula cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul. Din noiembrie se vor deschide toate centrele de vânzare pentru carduri nominale şi care vor înlocui actualele legitimaţii de călătorie din carton. Aceste centre vor fi în număr de şapte şi vor fi deschise pe parcurs”, a spus Boc.


Aproximativ un an va exista în paralel actualul sistem pentru ca lumea să se obişnuiască.

“Aparatele sunt monitorizate şi supravegheate video şi sperăm să nu avem probleme cu vandalizarea aşa cum am avut cu un aparat până în momentul de faţă”, a adăugat Boc.


Valoarea totală a proiectului este de 26 milioane lei, cu TVA, a început în 2012 şi a fost amânat de mai multe ori.  

Ultimele Stiri
abonare newsletter