Actualitate

Mesajul lui Boc la deschiderea noul an şcolar. Ce a spus despre bursele elevilor şi abonamentele CTP

La începutul anului şcolar edilul Clujului le-a transmis elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice un mesaj în care a vorbit despre sprijinul pe care îl va acorda Primăria în noul an şcolar.

„În calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca am deosebita plăcere de a ura tuturor cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor bun venit în prima zi a noului an şcolar. Începutul noului an şcolar este pentru toţi un prilej de bucurie şi de speranţă, pentru unii începutul, iar pentru alţii continuarea şi aprofundarea cunoaşterii. Municipalitatea clujeană a fost şi este preocupată din instituţiile învăţământului preuniversitar condiţiile pentru desfăşurarea în bune condiţii a acestui an şcolar. Acesta este motivul pentru care şi anul acesta 2015-2016 municipalitatea va sprijini învăţământul preuniversitar în principal prin continuarea celor două politici publice de susţinere financiară a excelenţei în educaţie. Prima se referă la bursele şcolare tuturor elevilor care obţin medii şcolare de peste 8,50, iar dacă anul trecut au beneficiat peste 14.800 de elevi sperăm ca în noul an şcolar numărul acestora să crească. Ce de a doua politică de susţinere a educaţiei este asigurarea accesului gratuit la mijloacele de transport pentru elevi pentru a ajunge la şcoală, cât şi la activităţile extracuriculare de după-amiază. În anul 2015 de acest program au beneficiat peste 19.000 de tineri elevi clujeni . Doresc să felicit cadrele didactice pentru dăruirea lor şi competenţele de care dau dovadă, dar şi pe dumneavoastră părinţii clujeni pentru că aţi stat mereu aproape de aceste instituţii. Vă urez succes tuturor în noul an şcolar”, a declarat primarul Emil Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter