Actualitate

Autostrada Sibiu – Orăştie, construită fără fundaţie

Expertiza efectuată pe tronsonul de autostradă cuprins între Sibiu și Orăștie, care a luat-o la vale, a scos la iveală lucruri foarte grave. Drumul nu are fundație, iar umpluturile sunt realizate din materiale de slabă calitate.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a comandat o expertiză în cele două puncte sensibile, din sectorul de 20 de kilometri de autostradă, cuprins între localitatea Cunța și Sebeș.

Expertiza a fost efectuată în zona unde o bandă de circulație s-a fisurat și a alunecat, spre exterior, de la kilometru 60+600 de metri. Experții angajaţi de CNADNR susțin că societatea care a construit autostrada nu a respectat proiectul.


Concluziile se referă la fapte grave, descoperite în urma realizării unor carote la o adâncime de zece metri. Cel mai grav, susțin experții, este faptul că nu a fost descoperit stratul de piatră spartă cu o grosime de trei metri, informează evz.ro.

Şi Monitorul de Cluj a scris în mai multe rânduri despre problemele de proiectare şi executie a autostrăzii.


„În cadrul pachetului necoeziv vizual nu a fost relevat stratul de piatră cu grosime fixă de trei metri. Însumând grosimea de balast și piatră spartă din proiect se observă totuși diferențe de grosime totală, în minus, de până la doi-trei metri față de proiect. În aceste condiții se consideră că geometria și alcătuirea corpului rambleului și stratului suport al acestuia nu respectă soluția din proiect”, se arată în expertiză.

Rambleul drumului, susțin specialiștii, este format dintr-un strat de piatră spartă, tasată, peste care se toarnă un strat de beton stabilizat și apoi straturile de asfalt. Concluzia experților este una gravă: stratul de piatră spartă nu a fost găsit.


Autostrada este închisă pentru reparaţii în acest moment, ceea ce înseamnă pierderi pentru transportatori şi kilometri în plus pentru cei în tranzit.

Ultimele Stiri
abonare newsletter