Actualitate

Liderul grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, dat dispărut

Forţele aeriene irakiene au bombardat ieri un convoi cu care se deplasa liderul grupării teroriste Stat Islamic în provincia Anbar, din vestul Irakului, dar soarta acestuia nu este cunoscută deocamdată, informează un comunicat al armatei, citat de Reuters în pagina online.

"Forţele aeriene irakiene au bombardat convoiul teroristului Abu Bakr al-Baghdadi în timp ce se îndrepta spre Karabla, pentru a participa la o reuniune cu comandanţii SI", se arată în comunicat.

Armata a precizat că forţele aeriene au bombardat de asemenea locul în care Baghdadi urma să se întâlnească cu comandanţii grupării Stat Islamic.


"Locul întâlnirii a fost de asemenea bombardat şi mulţi dintre liderii grupării au fost ucişi sau răniţi. Soarta asasinului al-Baghdadi este necunoscută, acesta fiind luat de un vehicul. Starea sănătăţii sale este încă neclară", a precizat armata.

Gruparea Stat Islamic a ocupat teritorii vaste în Siria şi Irak, unde a proclamat un califat. Baghdadi susţine că a acceptat jurămintele de credinţă din partea mai multor susţinători din Libia, Egipt, Yemen, Arabia Saudită şi Algeria.


Potrivit ediţiei online a cotidianului The Guardian, comunicatul a fost difuzat de "celula media de război", o structură care oferă detalii despre lupta împotriva grupării SI şi vorbeşte în numele Ministerului irakian de Interne şi celui al Apărării, precum şi pentru forţele paramilitare Mobilizarea Populară.

Etichete: stat islamic
Ultimele Stiri
abonare newsletter