Actualitate

18 membri ai rețelei “Academia Infractorilor Români” au fost trimiși în judecată

DIICOT informează că procurorii au dispus trimiterea în judecată a 18 membri din rețeaua criminală autointitulată "Academia Infractorilor Români", specializată în jafuri armate la magazine de lux din Europa, unde au provocat un prejudiciu de aproximativ 8,5 milioane euro. Gruparea a fost condusă o periodă de la Cluj.

DIICOT susține că în cursul urmăririi penale s-au administrat probatorii care au demonstrat legătura între 29 de infracțiuni, din care 27 infracțiuni de tâlhărie comise în Marea Britanie, Belgia, Italia, Franța, Germania, Austria, Danemarca și două infracțiuni de furt calificat comise în Andorra și Marea Britanie.

Procurorii au reținut că, din 2011, rețeaua a fost concepută, inițiată și organizată pe criterii militare, având o structură piramidală, cu un lider — comandant suprem, identificat în persoana lui Adrian Botez zis "Țâță", și mai multe eșaloane de conducere, subordonate acestuia, fiecare palier fiind specializat și condus de anumite persoane de încredere, ce au grad de "ofițer".


Recrutau tineri

Ultimul eșalon era cel de execuție, în cadrul acestuia fiind recrutați tineri, atât minori, cât și majori, din județul Neamț, de regulă din familii fără posibilități financiare, unii din orfelinate, alții cu antecedente penale, dispuși să se alăture grupării și să comită jafuri armate la magazine de lux din vestul Europei, primind sume modice în raport de sumele de bani câștigate prin comiterea infracțiunilor.

DIICOT precizează că Adrian Botez a pus bazele acestei organizații criminale în 2011, când odată cu punerea sa sub acuzare pentru instigare la tentativă de omor calificat (dosarul Bariera), ceilalți co-inculpați au fost arestați, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă în lipsă în 9 mai 2011 și dat în urmărire generală. Inițial, el și persoanele din apropierea sa, aveau drept preocupări comiterea de infracțiuni de furt calificat pe timp de noapte, prin efracție din diverse centre comerciale din țările vest europene.


Ulterior, susțin procurorii, el a regândit strategia infracțională și modurile de atac asupra magazinelor de comercializare a ceasurilor și bijuteriilor de lux, prin folosirea de tineri nou recrutați pe care îi instruia pentru jafuri în plină zi. Conform DIICOT, au fost imitate metodele folosite de celebra grupare infracțională Pink Panters, apărută în spațiul fostei Iugoslavii, respectiv prin violență și amenințare, bazat pe șocul celor atacați, reușind ca în câteva zeci de secunde să fure bijuterii, pietre prețioase și ceasuri scumpe, de ordinul milioanelor de euro.

"Această grupare s-a structurat și s-a cristalizat de-a lungul timpului, ajungând chiar la 'codificarea' regulilor și a modului de organizare și funcționare, într-un așa numit 'Regulament al Academiei', având capitole distincte cu privire la profilul viitorului membru al academiei, un model de 'contract secret de muncă', precum și capitole referitoare la pregătirea fizică, psihică, teoretică, practică și de anchetă, prin care trebuia să treacă fiecare recrut, precum și un capitol distinct referitor la 'judecata' la care trebuie să se supună cel care greșește ori trădează. Fiecare nou membru era dator să accepte deciziile luate ca urmare a judecății efectuate în 'Comisia Membrilor' — comisia fiind compusă din 'comandantul suprem', 'avocatul' celui acuzat, 'contabilul Academiei', precum și 'ofițer în rezervă, peste 50 ani', 'ofițer care a executat peste 10 ani', 'ofițer activ cu vechime de 5 ani'", se arată în comunicat.


Membrii deveniți "ofițeri" puteau înființa "grupări mamă"

DIICOT arată că acest regulament stabilea că membrii cu gradul de "ofițer", care au acționat în cadrul grupării cinci ani, se pot desprinde și "își pot întemeia o mică Academie", pe care s-o controleze singuri, dar cu acordul și cu susținerea "grupării mamă". Anchetatorii au constatat că s-au desprins două fracțiuni, una care s-a cristalizat în jurul fratelui liderului, care împreună cu alți membrii sunt deja cercetați și condamnați în Croația pentru tâlhărie, iar o alta ce a acționat independent și ai cărei o parte dintre membri sunt cercetați în stare de arest preventiv în Marea Britanie.

Casele de antrenament

Sursa citată menționează că, imediat după recrutare, noii membrii erau transportați de pe raza județului Neamț în alte județe, legați la ochi sau cu saci pe cap, și conduși conspirat în diverse "case de antrenament", unde fiecare era amprentat cu o tușieră conform procedurilor polițienești, îi erau făcute fotografii, i se luau probe biologice din cavitatea bucală și fire de păr (recoltare ADN), și anexate unui dosar, în care erau trecute toate datele, rudele, prietenii, persoanele iubite, cazierul, comportamentul avut în eventualele anchete penale anterioare.


"Noii recruți erau instruiți în amănunt cum trebuie să se comporte și ce să declare pe parcursul unei anchete penale ori în timpul interogatoriilor în cazul celor prinși de poliție după comiterea jafurilor, să nu folosească mijloace de comunicare (telefoane, internet) în 'casele de antrenament' și nici atunci când comit faptele pentru a nu putea fi localizați ori interceptați, să rețină date de identificare false și să declare că sunt cetățeni din Republica Moldova, pentru a îngreuna stabilirea identității de către autoritățile judiciare, să nu dea declarații în caz de depistare, să poarte două rânduri de haine la fapte, de un anumit fel și să își modifice semnalmentele pentru a nu putea fi depistați după comiterea jafurilor, etc.", se spune în document.

Într-un interval scurt de timp, noii membri trebuiau să învețe să se echipeze/dezechipeze de "hainele de muncă", să spargă ușile și vitrinele, să adune/culeagă obiectele fără a lăsa niciun fel de urme ADN, papilare, etc., în unele cazuri, antrenamentele derulându-se chiar și în străinătate — Strasbourg, Franța ori Torino, Italia.


DIICOT a mai reținut că membrii executanți se îndreptau spre periferia orașelor de destinație, în locuri cu vegetație abundentă, păduri, parcuri, zone industriale, campând în corturi ori dormind direct sub cerul liber, tabăra improvizată fiind denumită codificat "stup", iar după ce erau fixate magazinele de lux ce urmau a fi atacate, erau vizualizate măsurile de protecție/securitate ale acestora, stabilite posibilitățile de atac, traseele de fugă și locurile în care vor fi lăsate temporar bunurile sustrase, gropi special săpate pe rutele de fugă, pubele de gunoi manevrate de alți membri ai grupării, etc.

Jaful nu dura mai mult de 60 de secunde

Procurorii susțin că jaful nu dura mai mult de 60 de secunde și că o persoană din grup "ținea de șase", fiind pregătită să creeze diversiune, în sensul aruncării de sticle incendiare (cocktail Molotov), care să distragă atenția publică și să facă posibilă scăparea celor implicați.

Anchetatorii au reținut că "prada" era lăsată în locurile stabilite pentru ca, după câteva zile în care membrii rămâneau ascunși și așteptau să vadă reacțiile autorităților, să fie recuperată și transferată persoanei de încredere a liderului, care ulterior era trimisă în țară pentru a fi valorificată.

DIICOT mai precizează că Adrian Botez, permanent, și-a exercitat controlul și coordonarea prin intermediul corespondenței scrise, în limbaj codat, pe care fiecare membru a fost instruit să îl descifreze, sugerându-le necooperarea inculpaților cu organele de anchetă — procurori și polițiști — în cursul urmăririi penale și afirmarea nevinovăției doar în fața magistratului judecător și transmiterea unor mesaje de "încurajare" ce se regăsesc în multe din probele dosarului.

"Autorii jafurilor, în marea lor majoritate, au aplicat regulile învățate în Academie, așa încât au refuzat orice fel de colaborare cu organele judiciare atât străine, parțial și cu cele române, susținând 'poezia' = 'sunt minor, orfan, drogat, îmi pare rău etc.'. Acest comportament generalizat adoptat de toți membrii grupării arestați în străinătate are la bază perioadele de pregătire anterioare comiterii faptelor la care au luat parte, în care au fost instruiți ca în cazul în care sunt arestați să nu dea niciun fel de declarații, să-și declare alte identități decât cele reale, cu precădere datele unor persoane din Republica Moldova, să se declare minori etc.", se mai arată în comunicat.

S-a "restabilit" la Cluj

Adrian Botez a fost urmărit general în perioadele mai 2011-2014 (3 ani) și iulie 2014—ianuarie 2015 (6,5 luni), când în urma unei erori a angajaților centrului de arest preventiv nr. 1 București, acesta a fost eliberat chiar în ziua condamnării definitive la pedeapsa închisorii prin interpretarea eronată a minutei de ședință.

"S-a dovedit faptic în cauză, că gruparea a avut capacitatea de a se reconstitui și acționa în continuare pentru scopul pentru care a luat ființă, atât în prezența, dar și în lipsa inculpatului Botez, care în fiecare moment cât s-a sustras rigorilor legii, și-a reluat activitatea infracțională fiind în permanentă legătură cu membrii importanți ai grupării. Astfel, imediat după eliberarea sa eronată din arest (...), acesta s-a îndreptat spre Constanța și a luat legătura cu membrii grupării sale pentru a-și asigura scăparea. (...) Liderul nu numai că a continuat să se sustragă executării pedepsei, dar și-a refăcut gruparea criminală prin recrutarea de noi membri, antrenarea acestora și instigarea la comiterea de infracțiuni de tâlhărie, într-o casă închiriată de pe raza municipiului Cluj Napoca", arată DIICOT.

Instituția mai menționează că și după cea de-a doua prindere a lui Botez, la 16 ianuarie 2015, în Cluj Napoca, după încarcerare, inculpatul a continuat coordonarea activității prin persoane care îl vizitau în arest.

"Grupul infracțional își plănuia minuțios loviturile, bazate pe antrenamente riguroase, pe studiu de cataloage cu mărci renumite de ceasuri, pe vizionare de clipuri pe internet ale unor fapte similare comise de cunoscuta grupare criminală Pink Panters, până la studierea topografiei locurilor din țările unde urmau să atace, urmând pas cu pas regulile stabilite", se mai spune în comunicat.

Cauza a fost instrumentată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

În cadrul anchetei, cu sprijinul Eurojust, s-a semnat un acord de încheiere a unei echipe comune de anchetă (J.I.T.) între România și Marea Britanie, extins prin act adițional și cu Belgia.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.

Etichete: diicot
Ultimele Stiri
abonare newsletter