Actualitate

SPECTACULOS: Venus, Jupiter şi Marte se aliniază în această săptămână în conjuncţie

Planetele Venus, Jupiter şi Marte pot fi admirate pe cerul nocturn terestru din această săptămână într-o conjuncţie rară şi spectaculoasă.

Această conjuncţie planetară, în timpul căreia planetele par a fi mai apropiate, datorită poziţiei lor faţă de Soare, este vizibilă de mai multe zile şi va continua cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni.

Cele trei planete pot fi văzute cel mai bine înainte de răsăritul Soarelui, iar specialiştii se aşteaptă ca ele să apară cel mai apropiate în cursul nopţii de joi.


Următoarea conjuncţie a acestor planete va avea loc în ianuarie 2021.

Cum pot fi văzute planetele? 

Cele trei planete pot fi admirate fără echipamente speciale, privind spre est. Cel mai bun moment pentru a le privi este înainte de răsăritul Soarelui, deoarece atunci ele sunt sus pe boltă, iar afară este încă întuneric. Binocluri şi telescoape pot fi utilizate pentru a admira cele trei planete în cele mai mici detalii.


Cum deosebim planetele între ele?

Planeta care poate fi văzută cel mai uşor este Venus, care este de 12 ori mai strălucitoare decât Jupiter (a doua ca intensitate a strălucirii). Marte este de circa 250 de ori mai puţin strălucitoare decât Venus. Marte este mai vizibilă cu o oră înainte de răsăritul Soarelui.

De unde pot fi văzute planetele?

Din orice zonă de pe Terra în care orizontul este liber.


Cât timp vor putea fi văzute planetele ?

Conjuncţia a început să fie vizibilă pe Terra în noaptea de 23 spre 24 octombrie şi va rămâne vizibilă până la sfârşitul acestei săptămâni, precizează Affelia Wibisono, astronom la Royal Observatory din Greenwich. Planetele sunt aşteptate să apară cel mai aproape una de cealaltă în cursul zilelor de joi şi vineri. Persoanele pasionate de astronomie vor putea să le vadă pe Marte şi Venus, împreună, până luna viitoare, însă nu şi pe Jupiter.

Este această conjuncţie una neobişnuită ? 

De multe ori se întâmplă ca două planete să se "grupeze" în acest fel pe bolta cerească pe parcursul anului, însă o grupare de trei planete este mult mai rară. Faptul că aceste planete pot fi văzute fără binoclu sau telescop reprezintă unul dintre detaliile care fac ca această conjuncţie să fie una specială. În schimb, pasionaţii de astronomie nu ar putea să admire o conjuncţie între Uranus, Neptun şi Saturn fără echipamente speciale.


Şi pasionaţii de astronomie din România pot să observe conjuncţia dintre Venus, Jupiter şi Marte, iar specialiştii Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Bucureşti recomandă analizarea acestora mai multe zile la rând.

"Din punct de vedere astronomic, este spectaculos să fie urmărite mai multe zile la rând, ca să se vadă cum se mişcă. Dacă te uiţi doar o secundă (la aceste planete, n.r.), nu este nimic spectaculos, pentru că vezi doar trei stele", a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, cercetătorul Adrian Sonka, de la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".


El precizează că Venus şi Jupiter au fost mai apropiate una de alta începând din 24 octombrie şi până pe 27 octombrie. "Venus se mută şi o să treacă pe lângă Marte între 1 noiembrie şi 4 noiembrie. O să treacă şi Luna pe lângă ele, pe 6, 7 şi 8 noiembrie. Ele o să rămână pe cer cam în aceeaşi zonă, până pe la mijlocul lui noiembrie", a explicat Adrian Sonka.

Etichete: Marte venus
Ultimele Stiri
abonare newsletter