Actualitate
Clujenii, deranjaţi de oamenii străzii care circulă cu autobuzul: „Toată lumea se ţinea de nas şi comenta”
Mai mulţi clujeni au trecut prin momente stânjenitoare, după ce un om al străzii, murdar, plin de sânge şi care mirosea, călătorea cu autobuzului.
„O să faceţi vreodată ceva împotriva boschetarilor care împut troleele şi autobuzele?! Zilele trecute am urcat la staţia Iulius într-un 25, iar pe unul dintre scaunele semicercului din spate stătea un boschetar la vreo 30-35 ani, foarte jegos, împuţit de-a dreptul, cu mutra spartă, cu sânge proaspăt pe faţă şi haine. Nimeni nu stătea pe scaunele din jurul lui, iar geamurile erau deschise. Toată lumea se ţinea de nas şi comenta. Până la Cipariu ne-a omorât (aş fi coborât, dar mă grăbeam şi nu ştiam cât mai durează până vine un alt 25, dat fiind ora aglomerată 17)", a spus clujeanul.
Acesta susţine că a mai asistat şi la alte situaţii similare, însă şoferul a acţionat diferit.
"Am înţeles laşitatea călătorilor, dar şoferul pentru ce naiba are camere? În autobuzele astea noi, mov, am întâlnit 2 situaţii în care boschetarii au fost coborâţi jos de către şoferi. Dar sunt cazuri foarte rare. După 2 staţii, mai precis pe Memo, pe locul respectivului s-au aşezat 2 tineri. Vouă v-ar plăcea, indiferenţilor, să staţi pe locul în care a stat un astfel de mizerabil?!”, a mărturisit clujeanul.