Actualitate

Viitorul poeziei e pe mâini bune la Cluj: Alex Văsieş şi Casiana Ekart, doi tineri care îşi pun sufletul pe hârtie

Poeţii consacraţi din Cluj sunt convinşi că poezia nu a murit. O dovedesc tinerii talentaţi care vin puternic din urmă, scriu şi sunt apreciaţi.

Sunt multe voci care spun despre generaţia tânără că este incultă, că liceenii nu pun mâna pe o carte niciodată, că nu sunt în stare să promoveze bacalaureatul, că studenţii sunt dezinteresaţi şi lista ar putea continua. Prea puţini sunt cei care vorbesc despre tinerii excepţionali care au ceva de spus fie prin rezultatele excelente la olimpiade şi concursuri, fie prin talentul lor în artă sau orice alt domeniu.

Alex Văsieş şi Casiana Ekart sunt doi tineri de excepţie care îşi pun sufletul pe hârtie. Le place să scrie poezie şi o fac bine, creaţiile lor fiind apreciate de poeţii deja consacraţi. Mai mult, cei doi tineri poeţi au publicat deja fiecare câte un volum de poezii. Cartea lui Alex Văsieş, “Lovitura de cap” a apărut în 2012, iar a Casianei Ekart a fost publicată în 2010 sub titlul “Gânduri...Speranţe...Aripi”. Alex Vasieş este masterand la Facultatea de Litere din Cluj, iar Casiana Ekart este studentă în anul I la Facultatea de Psihologie din Cluj.

De ce şi cum scriu cei doi tineri poeţi

În general, poeţii spun că scriu pentru ei. Acest lucru este confirmat şi de cei doi poeţi din Cluj. “Pentru mine, poezia este o refulare. Scriu pentru că simt nevoia să scriu. Sunt perioade în care într-o zi pot să scriu mai multe poezii, cum la fel de bine poate să treacă o săptămână fără să scriu nimic”, afirmă Casiana Ekart.

Alex Văsieş declară că se poate să scrii într-un infinit de moduri. În cazul lui, poezia începe cu o imagine. “La mine începe cu o imagine. Ezra Pound spunea că totul începe cu o imagine. Pentru mine e la fel, chiar dacă în prima fază limbajul merge în gol”, menţionează tânărul.

Casiana Ekart spune că pentru ea scrierea unei poezii începe cu sfârşitul. “Am în minte ideea de sfârşit şi de acolo încep, încerc să îmi dau seama ce m-a adus la starea aceea”, subliniază tânăra.

Alex Văsieş nu crede în inspiraţie, imaginile care stau la baza poeziei sale venind din cotidian.

Ce cred poeţii tineri despre reţelele de socializare

Într-o epocă în care se pune foarte mult accent pe comunicarea prin reţelele de socializare, cei doi poeţi consideră că există un beneficiu în acest trend. “Îmi place că pot să citesc poeziile unor autori pe Facebook, îmi place că avem acces la autori străini, îmi place că putem stabili legături cu autori. Prin reţelele de socializare se stabilesc relaţii de discipolat între autori cunoscuţi şi alţii care abia încep să scrie. Printre efectele negative aş putea spune că avem prea multă informaţie şi poate nu mai putem discerne”, este de părere Alex Văsieş.

Tineri care promovează tineri

Cei doi poeţi au citit câteva din poeziile lor, miercuri seara, în faţa unui public tânăr, în cadrul evenimentului “Tinereţea e –şi- în artă”, organizat de Bianca Tămaş, masterandă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării Cluj, secţia Publicitate şi PR. Tânăra îşi propune ca evenimente precum cel de miercuri seara să devină o tradiţie şi să promoveze la fiecare două săptămâni tineri valoroşi din poezie, teatru, graffiti etc.

Sfaturile poeţilor consacraţi

Gabriel Bota, unul dintre poeţii consacraţi din Cluj spune că poezia stă în fiecare din noi şi este important ca o poezie să transmită ceva. “Important este să scrii, să ştii pentru cine scrii. Să scrii pentru tine nu e de ajuns, să scrii pentru alţii e prea mult. Trebuie să fii undeva la mijloc. Mi-ar place ca poeţii din ziua de azi să îşi închege volumele, să le dea un tot unitar. Un volum de poezie trebuie să fie o poveste. Este ca un roman pentru că expui ceva acolo. Un volumul de poezii trebuie să transmită ceva”, declară Gabriel Bota.

Poetul clujean a scos în evidenţă un detaliu încurajator pentru tinerii poeţi şi pentru cei care au de gând să scrie. “Nu există poezie proastă sau bună. În schimb, proza e proastă sau bună. Poezia n-a murit, poezia stă în noi”, conchide Gabriel Bota.

La terasă

Mai e puţin,

şi o să te adăposteşti sub umbrelă

cu spatele la mine.

Îndeajuns de aproape pentru schimbul sticluţelor de vară.

Am gura uscată, aştept, mult nu mai poate fi.

O să te întinzi, după o zi de birou,

şi o să mă loveşti în moalele capului.

Sau după ce-ţi deschei sandalele, priveşti în jur,

o rotaţie completă, şi împingi aer proaspăt în obrazul meu.

Sau, cu aceeaşi mişcare,

îmi dai în moalele capului,

eu amplific şi trec mai departe.

Mai departe, de pe terasa din faţă,

îţi privesc pulpele, rupte de restul pietonalului,

cum trimit semnale de sub masă.

Tălpile lustruind suportul umbrelei.

Nu mai e mult şi ploaia o să forţeze structura umbrarelor,

ploaia cu stropi în geamurile cafenelei.

(Alex Văsieş)

Împărțită

Mă împiedic uneori

De propria mea tinerețe,

Ce doarme liniștită în prag.

Ne doare pe amândouă

Și îi spun ”stai liniștită,

azi nu am nevoie de tine”

Astăzi o las să doarmă,

Azi nu sunt eu, ci

Doar trebuie să urc în autobuz,

Să ajung în celălalt capăt de oraș,

Pentru că bătrânețea mea a uitat

Cum să se întoarcă acasă.

Așa că azi îmi las tinerețea în prag,

Ca să am la ce să mă întorc.

(Casiana Ekart)