Actualitate

OPINIE De ce România nu va fi niciodată Japonia

Timp de două săptămâni am călătorit prin Japonia. Timp de două săptămâni am avut ochii larg deschiși, curioasă din fire fiind oricum. Nu a trecut mult și am început să fac o listă cu ceea ce m-a uimit în această țară, de la cultură, obiceiuri, comportament, tehnologie, etc. Și de multe ori m-am gândit, așa cum mulți dintre noi o fac când au posibilitatea să iasă din țară, la cum sunt făcute lucrurile la noi acasă.

Am ajuns la o concluzie. Tristă, din păcate. România nu va fi niciodată Japonia. Presar câteva exemple mai jos, poate nu cele mai sugestive, dar vă puteți face o părere. Deja îi aud pe unii conaționali care vor spune că nici nu vor să fie așa. Textul ăsta nu îl scriu pentru ei, ci pentru noi cei care credem că putem încet urni lucrurile în direcția bună. Chiar dacă România nu va fi niciodată Japonia.

Japonezii își iubesc țara, orașul, cartierul, strada, casa, grădina, meseria pe care o fac, indiferent dacă poartă costum sau uniformă. Acest lucru se observă la tot pasul. Japonia are clădiri vechi, din anii '60, dar toate sunt îngrijite, iar florile frumos îngrijite în ghivece le fac de-a dreptul plăcute privirii. La fiecare pas am observat grijă și atenție pentru fiecare detaliu. Angajata responsabilă cu curățenia în tren așteaptă călătorii, în uniformă, cu un zâmbet larg și spatele drept, întinzând un sac din plastic pentru ca aceștia să arunce la coborâre vreun eventual ziar sau pungă de gunoi. Coșurile de gunoi lipsesc cu desăvârșire. Foarte greu le găsești, dar locuitorii s-au obișnuit să ducă cu ei hârtia sau sticla goală până când găsesc unul. 

Cum gândește românul:

"Păi bine măi, anul trecut am ieșit să tai iarba și tufele din fața blocului. Dar ăsta de la etajul patru nu a mai ieșit de câțiva ani. Anul ăsta nu mai fac nimic. Dar cine sunt eu? Prostul blocului?"

"Hai măi, mai lasă-mă, cu un așa salariu mai vrea să și zâmbesc oamenilor?" 

"Lasă măi ambalajul pe jos! Așa le trebuie dacă nu au montat un coș de gunoi aici că pe cel de la 50 de metri în spate l-am ratat." Asta, în cele mai bune cazuri. Din păcate încă mai avem destule persoane pentru care a lăsa din mână, direct pe stradă sau în natură, o mizerie este cel mai natural gest.

Japonezii își respectă conaționalul, vecinul, colegul, clientul, oaspetele. Acest lucru l-am simțit mereu. Japonezii sunt serioși, profesioniști și politicoși. În avion, în stațiile de tren și de metro autoritățile educă. Pe ecrane montante sau pe afișe poți citi indicații și sfaturi. Astfel, în avion scaunele nu se rabatează pe spate ci se împing un pic în față, din respect pentru vecinul din spate. De asemenea, ești rugat la îmbarcare, printr-un filmuleț, să nu blochezi coridorul cu aranjatul bagajelor. Din respect pentru ceilalți călători. La metrou sau în tren ești invitat să nu vorbești la telefonul mobil. În tren era o tăcere relaxantă, oamenii aplecați spre o carte sau computer. Nici nu îți venea să șoptești colegului pentru a nu deranja.  În caz de incendiu sau vreun accident ești rugat să participi la anunțarea problemei și nu să o iei la goană. În Japonia nu se mănâncă pe stradă, acest lucru este însă încurajat în parcuri pentru ca oamenii, mai ales cei care petrec numeroase ore la birou, să iasă la aer curat.

Cum gândește românul:

"Da să aștepte mă, ce-i așa grabă, nu vede că îmi caut puloverul că e frig în avion? Ionele, urlă mai apoi, oare mi l-am lăsat în aeroport?"

"Uite, măi, ăștia ne învață cum să ne comportăm! Adică ne fac necivilizați. Să-și citească ei afișele, pe mine nu mă interesează."  

Japonezii respectă regulile. Dar acest lucru nu le îngrădește libertatea. Dimpotrivă. Felul lor organizat de viață le permite să își administreze ușor rutina zilnică. Stația de tren, metrou și bus Shinjuku, cea mai mare din lume ca număr de călători care o traversează, este un exemplu perfect. Furnicarul de oameni care se grăbesc în toate direcțiile, la orice oră din zi, este perfect coordonat. Trenurile ajung și pleacă la ora exactă. Pasagerii cunosc regulile și le respectă. Pe ce parte se coboară pe scara rulantă, pe ce parte se așteaptă la intrarea în tren. Rezultatul este că toată lumea este mulțumită. 

Cum gândește românul:

"Stau unde vreau și treaba lui să mă ocolească. Doar nu o să aștept civilizat în rând cu alții. Ce sunt fraier?" 

Japonezii sunt unde sunt pentru că sunt japonezi. Românii sunt unde sunt pentru că nu au învățat nimic de la alții. Dar de plimbat ne plimbăm destui.

Cristina Maria Chiorean

Cristina Maria Chiorean trăieşte în Myanmar din iunie 2014 şi este autoarea cărţii "Sentimente amestecate. Primul meu an în Myanmar". Absolventă a Facultăţii de Studii Europene din Cluj-Napoca, Cristina este pasionată de călătorii şi fotografie.