Actualitate

Protest anemic împotriva fermei de pui din Florești

Un protest împotriva obținerii unei noi autorizații de funcționare a fermei de pui din Florești a fost organizat, vineri după-masă, în fața Agenţiei de Protecţie a Mediului Cluj. Deși a fost anunțat încă de zilele trecute, protestul a strâns foarte puține persoane.

Organizatorul evenimentului, Horia Cristea, a declarat că este vorba de o manifestare care a început la 12.00 și este autorizată până la ora 20.00, astfel că oamenii sunt încă așteptați fiind la muncă.

Acesta a prezentat la protest "Proclamația de la Florești, Cluj" și a citit la megafon din document:"Stop pentru totdeauna funcţionării unei ferme într-o comunitate urbană. Amoniacul ucide lent, dar sigur. Stop autorizărilor ilegale şi urbanismului haotic. Vrem parcuri, locuri de petrecere a timpului liber, aer curat. Vrem un viitor pentru copiii românilor în România".


Manifestanții au avut cu ei și pancarte inscripționate cu mesaje precum “DNA fii tare, vrem deratizare”, “Povestea voastră s-a terminat, a noastră abia începe”.

“Scopul acestui protest este sensibilizarea organelor abilitate, mă refer la Agenţia de Mediu a judeţului Cluj şi la Ministerul Mediului şi la toate celelalte organe abilitate, care vor, sau cel puţin în baza unui studiu efectuat de o firmă privată, doresc să reautorizeze ferma de pui din Floreşti, lucru care, în 2016, este neconform cu un set întreg de legi în vigoare. Şi aici mă refer la ordinul 119 al Ministerului Sănătăţii, mă refer acel ordin din 1997, nr. 536, care impune o zonă de restricţie sanitară de o mie de metri faţă de ferma de pui. Totodată, mitingul are ca scop o alertă civică, faţă de autorizări, de regimul haotic al acestora, faţă de corupţia care ne invadează vieţile de zi cu zi”, a declarat Horia Cristea, organizatorul protestului.


Directorul APM Cluj, Grigore Crăciun, a subliniat însă că procedura de reautorizare este în derulare, precizând totodată că protestatarii ar trebui să se adreseze Direcţiei de Sănătate Publică Cluj, care trebuie să dea un aviz în cadrul acestei proceduri de reautorizare.

“Procedura este una de durată, poate dura până la 6 luni fără nicio problemă, în funcţie de cum se derulează şi cum se aduc actele, şi în plus, dacă sunt contestaţii, fiecare trebuie luată în considerare. (...) Problema este alta, dacă veţi lua ordinul 119 veţi vedea că scrie foarte clar că nu se poate construi mai aproape de 1000 de metri, din punct de vedere santiar. Deci toată această manifestaţie trebuia să se facă la Direcţia de Sănătate, noi aşteptând, din partea Direcţiei de Sănătate, să ni se dea un aviz favorabil şi după aceea noi putem spune dacă va primi sau nu autorizaţia”, a spus Grigore Crăciun, directorul executiv al APM Cluj.


Articol scris de Mihai Ştefan Anca

Ultimele Stiri
abonare newsletter