Actualitate

Primăria Cluj amenajează un sens giratoriu în Dâmbu Rotund și noi praguri de sol

Primăria municipiului Cluj-Napoca a amenajat un sens giratoriu, la intersecția străzilor Maramureșului - Giordano Bruno - Sanatoriului.

"Noul sens giratoriu va avea inițial un caracter experimental, urmând ca ulterior, daca își va dovedi eficiența, să devină permanent. Măsura are ca și scop fluidizarea circulației și a fost aprobată în Comisia Municipală de Sistematizare a Circulației Rutiere și Pietonale", anunţă reprezentanţii municipalităţii.

De asemenea, Primăria municipiului Cluj-Napoca a amenajat două praguri de sol reducătoare de viteză din asfalt pe strada Maramureșului, unul între imobilul cu numărul poștal 46 și strada Nicolae Teclu, iar celălalt în dreptul imobilului cu numărul poștal 154.


Cele două praguri de sol reducătoare de viteză din asfalt au fost semnalizate, în ambele sensuri de circulație, cu indicatoare rutiere specifice, de tipul “Limitare de viteză la 20 km/h” și “Denivelări pentru limitarea vitezei”, respectiv cu marcaj rutier specific, tip covor de culoare roșie și “dinţi de dragon” de culoare albă, aplicat pe carosabil (pe pragurile de sol).

Ultimele Stiri
abonare newsletter