Actualitate
CCR vrea să se pronunțe pe sesizările privind OUG pentru modificarea Codurilor penale înainte de 10 februarie
Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a declarat sâmbătă că speră ca CCR să se pronunțe pe sesizările primite privind OUG pentru modificarea Codurilor penale înainte de 10 februarie.
"Sperăm să ne pronunțăm înainte de 10 februarie", a spus Dorneanu, întrebat cu privire la un calendar în privința sesizărilor primite de Curte în cazul OUG pentru modificarea Codurilor penale.
El a indicat că CCR așteaptă până marți punctele de vedere de la instituțiile invocate în sesizări.
"Să le luăm în ordinea în care le-am primit. Sesizarea cu privire la conflictul de competențe. Suntem în termen. Vom primi cu siguranță până marți punctele de vedere de la cele două părți și în continuare în câteva zile o să ne pronunțăm și pe fond. Cam aceeași va fi situația și cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de Avocatul Poporului. Și acolo am dat un termen pentru puncte de vedere, marți, am lăsat Parlamentului ziua de luni, când au Birou permanent, ca să se poată pronunța și după ce vom avea toate aceste puncte de vedere, vom stabili un termen având în vedere celeritatea pe care o solicită toată lumea în situația care există, dar și un termen de gândire și de analiză suficient", a explicat Dorneanu la Parlament.
Curtea Constituțională a înregistrat, joi, sesizarea președintelui Klaus Iohannis privind constatarea unui conflict juridic între puterile statului, urmând ca până pe 7 februarie părțile implicate să transmită punctele de vedere. Termenul de discutare a sesizării se va stabili după transmiterea acestora.
CCR a stabilit aceleași termene ca și în cazul sesizării președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Mariana Ghena, de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională dintre autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României și autoritatea legiuitoare reprezentată de Parlament, precum și dintre autoritatea executivă și autoritatea judecătorească reprezentată de CSM.
Totodată, vineri, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat că a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la OUG 13/2017 referitoare la modificarea Codurilor penale.