Actualitate

Turneu pentru copii, în scop caritabil, la Jucu

O primă ediţie a unui turneu de fotbal pentru copii – Cupa Speranţa, care va avea şi un scop caritabil, va avea loc între 21-22 aprilie în baza sportivă din localitatea clujeană Jucu de Sus.

Evenimentul, organizat de Primăria comunei Jucu şi „Academia Napoca” va reuni peste 400 de copii cu vârste între 8-10 ani de la 23 de cluburi de fotbal din Nord-Vestul Transilvaniei. Conducerea comunei şi clubul sportiv amintit au iniţiat un parteneriat concretizat în dezvoltarea unui centru de copii şi juniori, provenind din aria aferentă comunei, care vor lua parte la întreceri.

”Am început cu fotbalul, dar prin acest club nou înființat, Speranța Jucu, dorim să dezvoltăm toate activitățile sportive. Avem oameni inimoși care se ocupă de copiii noștri pentru a dezvolta toate ramurile sportive. Organizarea acestui turneu este un început”, a precizat primarul comune Jucu, Dorel Pojar. „Dorim astfel să promovăm sportul de masă sub o formă organizată”, a declarat preşedintele Academiei Napoca, în privinţa turneului de fotbal.


Cupa Speranţa va avea şi un scop caritabil: donațiile venite din partea echipelor participante, alături de contribuțiile companiilor din Parcul Tetarom III din comuna Jucu vor merge către Silvia, o tânără din localitatea Gădălin, aparţinătoare comunei, care suferă de boala Lyme, după ce ar fi fost muşcată de o căpuşă în 2010. Tânăra, pe atunci studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice din Cluj, este în prezent imobilizată la pat. Starea ei se poate ameliora printr-o operaţia la o clinică din Viena, dar pentru asta familia ei, care nu poate susţine financiar un astfel de tratament, are nevoie de sprijinul binevoitorilor.

Totodată edilul comunei a anunţat că doreşte finalizarea bazei sportivă din Jucu de Sus, pentru care au fost alocaţi 1 milion de lei de la bugetul local în anul 2017 şi să realizeze un teren de sport în localitatea Vişea, cu alţi 500.000 de lei.


 

Etichete: copii jucu
Ultimele Stiri
abonare newsletter