Actualitate

Consiliul Judeţean, sac fără fund. O nouă cheltuială pentru rampa de gunoi de la Pata Rât

Consiliul Judeţean a emis “în regim de urgență” autorizația de construire pentru stația ce va epura levigatul de la Pata Rât.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat joi, 21 septembrie, autorizația de construire pentru lucrările de intervenție în primă urgență la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât.

“Fiind emis în conformitate cu hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, documentul autorizează efectuarea de lucrări în vederea stabilizării, stopării efectului de poluare a pârâului Zăpodie și pentru eliminarea levigatului”, spun reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj, care mai adaugă că această stație de osmoză inversă ce va epura levigatul de la Pata Rât va fi dată în funcțiune în “cel mai scurt timp posibil”.


Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean, au fost depuse deja 3 oferte pentru închirierea unei stații de osmoză inversă, fără a menţiona însă şi preţul pe care instituţia trebuie să-l plătească.

“Urmează ca în cursul săptămânii viitoare să aibă loc procedura legală de negociere cu ofertanții, semnarea contractului și, ulterior, începerea efectivă a procesului de epurare. În acest fel, levigatul va fi colectat într-un bazin al stației de epurare de unde va fi preluat în vederea procesării de către stația de tratare ce funcționează pe principiul osmozei inverse. La finalul procesului de epurare lichidul rezultat va fi total inofensiv pentru mediu, putând fi deversat în pârâul Zăpodie. Stațiile de tratare a levigatului care funcționează pe principiul osmozei inverse reprezintă, pentru nivelul actual de dezvoltare a tehnicilor de epurare, cea mai eficientă metodă de îndepărtare a tuturor categoriilor de contaminanți din levigat”, mai menţionează instituţia.


Între timp, în urma alunecărilor de teren, la rampa de gunoi de la Pata Rât s-a format o acumulare de levigat pe 3 hectare, în cantitate de 6.000 metri cubi, iar rezultatele analizelor de laborator al lichidului toxic arată existenţa unui fenomen masiv de poluare, cu depăşiri ale valorilor legale şi de 750 de ori.

Între timp, Consiliul Judeţean va plăti 90.000 de lei (20.000 de euro) fără TVA pe servicii de expertiză tehnică pentru a verifica calitatea lucrărilor executate în ceea ce priveşte închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât.


Consiliul Judeţean a încheiat în 2015 un contract pentru închiderea şi ecologizarea depozitului de gunoi de la Pata Rât, Huedin, Gherla şi Turda cu asocierea SC Nord Conforest SA, SC Finara Consult SRL şi SC Interdevelopment SRL, dar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat abia în martie 2017. Valoarea contractului se ridică la suma de 29,8 milioane lei fără TVA.

Recent, Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au înaintat o sesizare penală pentru nerespectarea legislației de mediu de către Consiliul Județean Cluj, în cazul depozitului de deșeuri de la Pata Rât (Cluj), și au amendat instituţia cu 150.000 de lei.


În cursul zilei de sâmbătă 22 iulie 2017, pe amplasamentul depozitului Pata Rât s-au produs ample fenomene de alunecare a deşeurilor în partea sud-estică a acestuia pe o lungime de aproximativ 300 metri de-a lungul corpului depozitului spre varianta ocolitoare est a municipiului Cluj-Napoca (Vâlcele-Apahida), acoperind pe o lungime de circa 120 metri secţiunea pârâului Zăpodie, pârâu adiacent depozitului.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit de cel puţin două ori în ultimele săptămâni şi a obligat Consiliul Judeţean (CJ) Cluj să intervină rapid şi să ia măsuri pentru oprirea alunecării de teren, decolmatarea albiei pârâului Zăpodie şi oprirea scurgerii levigatului, care trebuie preluat şi dus la staţii de epurare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter