Actualitate

Dosar penal pentru tentativă de omor, după ultimele dezvăluiri despre medicul Mihai Lucan

Procurorii au început urmărirea penală în rem pentru tentativă la infracțiunea de omor, după ce colegii l-au acuzat pe medicul Mihai Lucan că a tăiat intenționat artera renală a unui pacient, în timpul operației.

sursa foto stirile protv.ro sursa foto stirile protv.ro

Procurorii susțin că, în martie 2017, profesorul Mihai Lucan ar fi secționat artera renală a unui pacient în mod intenționat, astfel încât să îl compromită pe medicul care coordona întreaga operație, potrivit stirileprotv.ro.

„Am început să îmi pun întrebări. Au fost puţine transplanturi şi taman la mine a fost. Eu am sângerat în timpul operaţiei şi am vrut să ştiu mai multe. Familia mea a fost şocată. Eu, ca om terminal cu multe suferinţe, sunt mai antrenat: ori că fusese neglijență, ori că fusese criminală, dar totuşi, cum se poate ajunge aici?”, a declarat pacientul care a căzut victimă.


Medicii şi asistentele care erau în sală au declarat, la unison, că incidentul nu avea cum să se producă altfel, din moment ce rinichiul fusese verificat şi testat înainte să ajungă în mâna lui Lucan.

De asemenea, în rechizitoriu este menționat: „Pentru a-l pune într-o situație dificilă pe medicul Suciu, cu care se afla într-o stare de vădită adversitate, pretextând că dorește să participe, în mod direct, la operațiunea ce presupunea pregătirea grefei renale, în pofida faptului că de o mare perioadă de timp nu mai făcuse acest lucru, Mihai Lucan a manipulat de o așa manieră instrumentarul chirurgical, practicând o incizie asupra sinusului arterei renale, într-o zonă care nu era vizibilă, după care l-a pus la dispoziția membrilor echipei de chirurgi condusă de către Suciu, părăsind la scurt timp sediul.”


Sâmbătă, procurorii au anunțat că au început urmărirea penală în rem pentru tentativă la infracțiunea de omor în acest caz.

Ultimele Stiri
abonare newsletter