Actualitate
Clujenii vor ca democrația și justiția să rămână. Se anunță un nou protest
Sute de clujeni și-au anunțat prezența în stradă și în această duminică.
Sursă foto: Facebook Umbrela Anticorupție ClujProstestul, la care şi-au anunţat virtual participarea mii de persoane, va începe la ora 18.00, iar punctul de întâlnire este Monumentul Memorandiştilor.
„1. Vrem ca Justiția să rămână independentă, prin urmare solicităm retragerea integrală a proiectului de modificare a legilor Justiției!
2. Vrem retragerea integrală a proiectului de modificare a Codului penal și a Codului de Procedură Penală!
3. Cerem demisia tuturor persoanelor cu probleme penale din funcții publice!
4. Cerem demisia tuturor artizanilor proiectelor de lege menționate anterior.
@Cluj Napoca, Hai să luptăm din nou! Cu cap și fără să obosim, pentru că viitorul nostru merită tot efortul. Dar e timpul să jucăm altfel! E timpul să înțelegem că nu vorbim de un sprint, ci de un maraton și să învățăm răbdarea și calibrarea resurselor. Susținerea tuturor o avem. Dela parteneri internaționali, instituții europene, ambasade până la Președinție, D.N.A, CSM, magistrați și presă liberă. Dar lupta finală depinde de noi.
1. În 20 Ianuarie, hai să fim alături de Capitală! "București nu uita Clujul e de partea ta!" nu e o lozincă pentru noi.
2. Nu poți să vii la București? Hai în stradă la Cluj! Protestul de ,,acasă" e la fel de valoros ca și cel de la Parlament! Anul trecut AU fost 250.000 în Capitală, și AM fost 600.000 în toată țara!
3. INFORMARE, INFORMARE și INFORMARE e cuvântul de ordine. Coaliția de guvernare se sprijină pe propagandă și dezinformare. Atât. Aici trebuie să îi ,,lovim" cel mai tare. Hai cu noi să ieșim din bulă și să umplem Clujul de afișe. Cartier cu cartier și bloc cu bloc. Câștigă cel a cărui voce se va auzi mai tare la sfârșit.
Coaliția de guvernare știe foarte bine ceva ce voi nu știți și se roagă să nici nu aflați prea mulți.
Știe că vocea voastră CONTEAZĂ. Și nu va subestimează. Voi de ce o faceți încă?
Tu..
De fiecare dată când alegeți să ieșiți în stradă împotriva unor legi nedrepte și abuzive,contezi.
De fiecare dată când refuzi să asiști pasiv la o ilegalitate și vorbești, contezi.
De fiecare dată când mergi să votezi, contezi.
De fiecare dată când alegi să împarți 10 fliere sau 50 și să INFORMEZI corect cetățenii creezi impact.
De fiecare dată când nu te ferești să iei statul la întrebări cu privire la felul în care îți cheltuiește banii, cu privire la felul în care îți tratează copii la școală, cu privire la toate deciziile care îți afectează viitorul,...contezi..
De fiecare dată când tu alegi să te implici puțin, puterea lor se năruie ca lutul! Pentru că e clădită doar pe indiferența noastră! Așa că scutură-te de neîncredere și de mioritisme, pentru că se poate! Dar trebuie să luptăm. Cât timp? Cât e nevoie că să ne luăm țară, justiția și viitorul înapoi”, scrie în descrierea evenimentului de pe Facebook.